Femeie de 67 de ani, violată de un tânăr în gara din Iași! Bătrâna era pe străzi de câteva zile, după ce fusese dată afară din casa în care locuia
O femeie în vârstă de 67 de ani a fost violată în gara Iaşi de un tânăr. Femeia ajunsese pe străzi cu câteva zile înainte, după ce a fost dată afară din casa în care locuia.
Femeia a ajuns în gară în speranţa că voluntarii de la un adăpost o vor găsi şi îi vor oferi ajutor. L-a cunoscut pe un tânăr de 34 de ani, care sub influenţa alcoolului a bătut-o şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.
„În gară a apărut un bărbat, care când s-a îmbătat a început să se ţină după mine. Mi-a spus că merge să ia o sticlă de vin şi în seara asta merg cu el la mătuşa lui. Are 34 de ani, e mai mic decât copiii mei. Când i-am zis că nu merg mi-a tras un pumn în spate şi mi-a zis să fac cum îmi spune el. Când am trecut dincolo de gara cealaltă, m-a apucat de mână şi m-a strâns tare. Eu i-am zis că nu merg cu el la mătuşa lui, că nici nu o cunosc.
Bărbatul a fost reţinut timp de 24 de ore, dar a fost eliberat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a formulat o propunere de arestare preventivă pe numele bărbatului, dar aceasta a fost respinsă de instanţă.