Scandal în județul Arad după intervenția brutală a polițiștilor. O femeie a fost transportată cu ambulanța SMURD
O femeie în vârstă de 50 de ani din județul Arad a fost agresată, miercuri, de mai mulți polițiști din localitatea Sebiș. Totul ar fi pornit, spun apropiați ai femeii, de la faptul că aceasta nu ar fi purtat masca de protecție în timp ce se afla pe stradă, informează presa locală.
Conform martorilor, femeia ar fi fost lovită de trei polițiști, altercația pornind de la faptul că victima nu avea mască. Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD, după ce o persoană a apelat la serviciul 112.
Citeste si: Un beneficiu în plus pentru românii care se vaccinează. Undă verde în Senat
Potrivit Aradon.ro, IPJ Arad a confirmat faptul că miercuri, 12 mai, la numărul de urgență 112, s-a făcut o sesizare cu privire la acest eveniment, însă până la această oră nu a fost depusă vreo plângere.
“Miercuri dimineață, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe raza localității Buteni o femeie ar fi fost agresată de polițiști. În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză și luarea măsurilor legale care se impun.
La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat-o femeie, aceasta fiind transportată la Spitalul Orășenesc Ineu, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acuzații grave la adresa poliției
Potrivit Antena 3, un singur polițist ar fi bătut-o pe femeia din localitatea Buteni.
Agentul e acuzat că ar fi lăsat femeia inconștientă pe stradă, iar aceasta a fost luată de o ambulanță și dusă la spitalul din Ineu.După ce a primit îngrijiri medicale, femeia a plecat acasă pe propria răspundere, conform sursei citate.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.