Firea: La şefia PSD nu candidez. Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care este şi vicepreşedinte regional al PSD, spune că nu va candida la şefia partidului, la Congres. "Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", afirmă Firea.

Author: K.B. vineri 27 decembrie 2019 , 21:21

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Firea a declarat, vineri, la Antena 3, că şi-ar dori ca la Congresul PSD să fie o dezbatere de idei.

"Să se vină cu o echipă, aşa mi s-ar părea potrivit pentru acest moment, pentru că formaţiunea politică a trecut prin foarte multe încercări şi are şanse mari să se reabiliteze, mai ales prin comparaţie cu erorile grave care se fac în acest moment la guvernare, dar numai prin analiza foarte atentă a tuturor deciziilor pe care urmează să le ia.

Dacă din nou vom judeca prin prisma unor persoane şi nu prin prisma unor principii, cred că vom fi pe un drum greşit", a afirma ea.

Citeste si: Daniel Ghiţă e revoltat de ce a ajuns Crăciunul în România: „Peste tot muzica ”Merry X-mas” că îţi vine să vomiţi. Sper să nu mai văd poze cu cadouri sub brad!”

Citeste si: VIDEO| Un val de aer polar va lovi, în plin, România

Firea a spus că nu va candida la şefia PSD.

"Nu, la şefia PSD nu candidez. Nu candidez pentru că vreau să mă dedic în totalitate Primăriei Capitalei şi două job-uri cu multă responsabilitate nu se pot face bine, corect şi coerent şi dinamic. Undeva ar fi un minus. A fi primar general este într-adevăr o muncă, pe care o fac toţi primarii din ţară, răspunderea este mult mai mare pentru că este un număr mai mare de cetăţeni.

(...) Şi cred că este şi prematur. Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", a susţinut primarul general.

Citeste si: VIDEO| Caz medical uimitor. O nouă viață, cu patru rinichi

Potrivit Gabrielei Firea, trebuie "să fie cineva din garda veche împreună cu cineva din garda nouă.

Să fie şi cei care au trecut prin toate etapele partidului(...) şi cineva care să vină din noua generaţie de politicieni, care să aducă un suflu nou. Să fie şi doamne, şi domni(...)"

Firea a menţionat că Paul Stănescu este persoana cea mai potrivită să ocupe funcţia de secretar general al PSD.

Ea a mai spus că, dacă funcţia de preşedinte executiv se va despărţi în trei-patru funcţii de prim-vicepreşedinte, "discutăm".


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Adelina Damian răspunde acuzațiilor lui Albert. Ce relație a avut, de fapt, Războinica... Adelina Damian răspunde acuzațiilor lui Albert. Ce relație a avut, de fapt, Războinica cu Zanni la Survivor România
spotmedia.ro
Caracalul de la Arad Caracalul de la Arad
spotmedia.ro
Și, totuși, cât de proști vă credeți propriii alegători? Și, totuși, cât de proști vă credeți propriii alegători?
b1.ro
Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau... Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...
infoactual.ro
Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât... Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia
infoactual.ro
Cum arată Dumnezeu? Prof. Dulcan: Nu este ca în niciuna din închipuirile noastre! Cum arată Dumnezeu? Prof. Dulcan: Nu este ca în niciuna din închipuirile noastre!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si