Flăcările au cuprins un apartament dintr-un bloc din Târgu Mureș. Pompierii au intervenit

Pompier

Pompierii din Târgu Mureș au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la un bloc de locuințe.

Incendiul a izbucnit, miercuri dimineață, în interiorul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Tineretului. 

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului

”La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, echipajele constatând faptul că incendiul se manfesta izolat, în interiorul băii apartamentului, la nivelul unui ventilator, fără flacără, doar cu degajări mari de fum. Incendiul a fost lichidat la scurt timp, pompierii intervenind și pentru ventilarea încăperilor inundate cu fum.

Citește și: Un autoturism a luat foc pe A1. Maşina era echipată cu instalaţie GPL

La momentul izbucnirii incendiului, în interiorul apartamentului nu se afla nicio persoană, iar situația nu a impus evacuarea locatarilor din bloc. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit”, a

informat sg. maj. Georgiana Oltean, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

Incendiu puternic la Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi. Pompierii de la ISU Prahova au intervenit

Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, la Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi, județul Prahova. Flăcările au cuprins în întregime acoperișul și etajul 1 al casei parohiale.

Citește și: VIDEO-Un piroman a incendiat o mașină și o casă, în Galați. Bărbatul este căutat de polițiști

Potrivit martorilor, fumul gros și flăcările au putut fi zărite de la mai mulți kilometri distanță.

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 4.40, marți dimineață. Incendiul ar fi izbucnit în interiorul casei parohiale, aflate în apropierea Mănăstirii Turnu.

Citește și: Trupul unui bărbat a fost găsit carbonizat în propria locuință din Botoșani

La locul intervenției au fost trimise șapte autospeciale, două autoscări şi un echipaj SMURD, însă forţele au fost suplimentate, la Mănăstire fiind trimişi 45 de pompieri.

Pompierii au localizat incendiul și se lucrează la lichidarea lui, fiind afectată o suprafață de aproximativ 800 metri pătrați.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Parteneri