Focarul de toxiinfecţie alimentară de la Venus, cauzat de stafilococul auriu. 19 persoane au fost infectate

Focarul de toxiinfecţie alimentară de la Venus, cauzat de stafilococul auriu. 19 persoane au fost infectate

Focarul de toxiinfecţie alimentară de la complexul turistic Mera din Venus, de acum două săptămâni, în urma căruia 19 persoane cu vârste cuprinse între doi şi 49 de ani, au suferit toxiinfecţii alimentare, a fost cauzat de prezenţa stafilococului auriu în rândul personalului din blocul alimentar şi de nerespectarea măsurilor de igienă, informează Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa.

DSPJ a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că focarul de toxiinfecţie alimentară de la complexul hotelier Venus, din urmă cu două săptămâni, care a afectat 19 persoane, cu vârste cuprinse între doi şi 49 de ani, a fost declarat închis.

În urma investigaţiei epidemiologice declanşate de către personalul Direcţiei de Sănătate Publică, specialiştii au constatat că debutul focarului a fos brusc, cu simptomatologie digestivă: vărsături, greaţă, dureri abdominale, scaune diareice.

Astfel, 19 persoane au solicitat şi au beneficiat de asistenţă medicală, fie la cabinetul medical înfiinţat în cadrul unităţii, fie din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă sau la Spitalul Mangalia. Din cele 19 cazuri, doar trei persoane au avut nevoie de spitalizare de zi la Spitalul Mangalia, având forme uşoare şi medii de boală.

Specialiştii DSPJ Constanţa au stabilit că focarul de toxiinfecţie a fost cauzat de prezenţa stafilococului auriu în rândul personalului din blocul alimentar.


“Purtătorii au fost scoşi din blocul alimentar în vederea tratamentului de sterilizare şi vor fi reprimiţi la locul de muncă doar după controlul bacteriologic negativ”, se precizează în comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică.

Sursa citată a mai afirmat că personalul din blocul alimentar nu a respectat măsurile de igienă individuală şi la locul de muncă.

După apariţia primelor cazuri de toxiinfecţie alimentară la complexul hotelier Mera, inspectorii ANPC au mers în control, descoperind produse fără elemente de identificare, dar şi alimente cu termen de valabilitate depăşit, iar în urma acestor nereguli unitatea a
fost sancţionată cu 15.000 de lei.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri