Focuri de armă în sala de clasă! Elevul a tras prin fereastra școlii. Ce s-a întâmplat cu adolescentul

Focuri de armă în sala de clasă! Elevul a tras prin fereastra școlii. Ce s-a întâmplat cu adolescentul

(Sursa foto: Unsplash)

Incidentul a avut loc la Școala Sportivă Stefan Karadzha din Haskovo, în Bulgaria. Băiatul a descărcat arma prin fereastra clasei, dar nimeni nu a fost rănit.

O colegă de clasă a alertat directoarea școlii după ce adolescentul a tras un foc de armă în timpul pauzei. Arma a fost găsită de către aceasta și de paznicii școlii în ghiozdanul elevului, unde copilul a încercat să o ascundă.

Elevul din clasa a XI-a a fost reținut de polițiști în urma incidentului grav, scrie Novinite. Autoritățile au precizat că era vorba despre un pistol cu gaz, care a fost achiziționat de la o altă persoană, situație care este acum investigată.

 

Citește și: Gabriela și Renata au fost ucise cu sânge rece în Italia. Criminalul i-a luat viața soției sale, după care și-a îndreptat furia spre fiica femeii. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Directorul unității de învățământ a spus că elevul provine dintr-o familie numeroasă, joacă fotbal și până acum nu a avut probleme de comportament. Conducerea școlii a discutat cu mama adolescentului și cu alte rude, dar până acum nu s-a clarificat proprietatea sau statutul legal al armei.

Mama băiatului a cerut ca arma să fie recuperată, după ce a fost confiscată de către oamenii legii. Parchetul districtual din Haskovo a deschis o anchetă. Școala a depus un raport oficial către Departamentul Regional al Educației, iar Ministerul Educației și Științei urmează să fie informat despre acest caz.

Citește și: Ministrul Agriculturii a descoperit de unde vine deficitul României. Florin Barbu: „Vrem să mâncăm brânză franțuzească și avocado. Nu vrem să mâncăm roșii de la țăranii români”

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri