Fostul soț al lui Jill Biden este acuzat că și-a ucis soția. Bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost arestat
Primul soț al lui Jill Biden, fosta Primă Doamnă a SUA, a fost arestat pentru omor. Crima a avut loc în casa inculpatului.
William Stevenson este acuzat că și-a ucis soția. Fapta a avut loc în luna decembrie, în casa cuplului din statul Delaware, au transmis autoritățile într-un comunicat de presă, potrivit Associated Press.
În vârstă de 77 de ani, William Stevenson a fost căsătorit cu Jill Biden timp de cinci ani, între 1970 și 1975. Mariajul de scurtă durată s-a încheiat cu un divorț conflictual. În cadrul unui interviu acordat în 2024 postului Newsmax, Stevenson și-a criticat fosta soție.
Purtătoarea de cuvânt a procurorului general din Delaware, Caroline Harrison, a confirmat în timpul unei convorbiri telefonice faptul că Stevenson este fostul soț al lui Jill Biden.
Bărbatul nu a reușit să achite cauțiunea stabilită la 500 000 de olari, așa că rămâne în detenție. Stevenson a fost arestat în cursul zilei de luni în localitatea Wilmington și este acuzat de omor de gradul întâi. Victima este Linda Stevenson, în vârstă de 64 de ani, care a fost ucisă pe 28 decembrie.
Situația din familia lui Stevenson a ajuns în atenția autorităților după ce oamenii legii au fost chemați la locuința celor doi soți în jurul orei 23:00, după ce au fost sesizați cu privire la un conflict domestic. În momentul în care au ajuns la locul faptei, femeia era inconștientă în sufragerie, potrivit unui comunicat anterior. Victimei i s-au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au dat rezultat.
Linda Stevenson conducea o afacere de contabilitate primară și era considerată o mamă și bunică devotată celor dragi. Soțul ei a fost inculpat după mai multe săptămâni de investigație, printr-un rechizitoriu emis de un mare juriu. În acest moment nu este clar dacă Stevenson este reprezentat de un avocat.
Citește și: Jocurile Olimpice de iarnă 2026, ținta unor atacuri cibernetice din Rusia