Fostul mare internațional brazilian Roberto Carlos a petrecut Revelionul în spital, după ce a fost operat de urgență pe inimă.
Roberto Carlos a petrecut noaptea dintre ani în spital. Fostul mare fotbalist a mers la spital pentru un RMN la picior, dar medicii au descoperit că are o problemă la inimă și l-au operat de urgență.
Fotbalistul din Generația de Aur a petrecut Revelion în spital
Fostul mare internațional brazilian Roberto Carlos, în vârstă de 52 de ani, din Generația de Aur a fotbalului, a fost operat de urgență pe inimă, într-un spital din São Paulo, din cauza unei probleme cardiace neașteptate.
Roberto Carlos a ajuns la spital din cauza unor dureri la picior. Fostul fotbalist a mers pentru efectuarea unui RMN la picior, iar în urma investigațiilor medicii au descoperit că suferă de o disfuncție cardiacă severă, care impunea o intervenție chirurgicală de urgență, precizează espn.com.
Multiplul campion mondial care a jucat la Real Madrid și Inter Milano se află sub continuă observație medicală, chiar dacă medicii au transmis că se află într-o stare stabilă și că este în afara oricărui pericol. Operația pe inimă la care a fost supus Roberto Carlos a durat aproximativ trei ore.
După intervenția chirurgicală, Roberto Carlos a transmis un mesaj fanilor săi, prin care anunța că se simte bine și că nu trebuie să se îngrijoreze pentru starea lui de sănătate.
„Am suferit recent o intervenţie medicală preventivă, planificată în prealabil împreună cu echipa mea medicală. Intervenţia a decurs bine şi mă simt bine. Nu am avut un atac de cord. Mulţumesc sincer tuturor pentru mesajele de sprijin, atenţie şi îngrijorare. Vreau să vă asigur pe toţi că nu aveţi niciun motiv să vă faceţi griji”, este mesajul transmis de Roberto Carlos.