FOTO Accident aviatic soldat cu patru morţi şi trei răniţi grav

FOTO Accident aviatic soldat cu patru morţi şi trei răniţi grav

FOTO Accident aviatic soldat cu patru morţi şi trei răniţi grav

(Sursa foto: Twitter)

Un accident grav a avut loc luni, în Australia. Două elicoptere s-au ciocnit în aer în apropierea unei atracţii turistice populare din regiunea Gold Coast, statul Queensland. Patru persoane au murit şi trei au fost grav rănite.

 

Autoritățile au ajuns imediat la fața locului, în apropiere de parcul tematic Sea World, luni, în jurul prânzului. 

Patru morți și trei răniți grav

Oficialul a precizat că cele două aeronave au aterizat forţat după coliziune.

Ca urmare a incidentului, patru persoane şi-au pierdut viaţa astăzi ”, a anunţat inspectorul.

La bordul celor două aeronave se mai aflau nouă pasageri, trei dintre ei fiind transportaţi la spital în stare critică. Ceilalţi au fost şi ei răniţi, însă nu foarte grav.

Citește și: Un bebeluș de două luni a fost găsit mort în casă. O anchetă a fost deschisă în acest caz

Cele patru victime care au murit, precum şi cei trei răniţi grav se aflau la bordul aceleiaşi aeronave. 

Accidentul a avut loc într-o zonă cu acces dificil pentru ambulanţe, la malul apei. Imaginile de la locul accidentului arată resturi împrăştiate în zonă şi un elicopter distrus. Cercetările iniţiale sugerează că un elicopter decolase şi celălalt ateriza când s-au ciocnit.

Citește și: Carnaval în ultima zi de vacanță

Seaworld Drive, principala cale de acces la parcul marin, a fost închisă circulaţiei de către poliţia locală.

Şoferii şi pietonii au fost sfătuiţi să evite zona.

Cercetările continuă în prezent la fața locului. 


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Top citite
Parteneri
Recomandări video
Parteneri