UPDATE: Marcel Ciolacu a făcut și prima declarație în ziua nunții fiului său. Premierul a spus că ”ei decid singuri. În primul rând și-au ales singuri meseria”. 

„Este un moment plin de emotie, lucru normal cred, dar mai departe să decidă ce vor ei ca şi până acum. Am avut emoţii, e adevărat şi astăzi şi aseară când am stat de vorba cu ei, presupun că o sa mai am şi în continuare dar sunt doi copii buni care învaţă, îşi creează o carieră....

sper să mă facă bunic cât mai curând dar mi-au zis că doar după ce termină ultimul an de facultate şi intră la rezidenţiat. Ei hotărăsc ce şi cum”, a fost declarația lui Marcel Ciolacu la ieșirea de la cununia civilă pentru Antena 3 CNN.

Astăzi, 9 septembrie este nuntă mare în familia premierului Marcel Ciolacu. Fiul său, Filip Ciolacu, în vârstă de 24 de ani se însoară cu Alexa Iris în vârstă de 23 de ani. Ambii tineri sunt în prezent studenți la Facultatea de Medicină Generală "Ovidius" din Constanța în ultimul an de studiu.

Unde va avea loc nunta celor doi tineri?

Locul unde va avea loc petrecerea este un conac de la marginea Buzăului, despre care se crede că ar fi bântuit de politicianul Alexandru Marghiloman, premierul României în anul 1918. Se spune că, în noptile cu lună plină, fantomele foştilor stăpâni ies la plimbare călare prin parc, în timp localnicii susțin că l-au văzut pe fostul proprietar, Alexandru Marghiloman, călare pe pur-sângele său favorit, plimbându-se noaptea pe aleea

hipică din parc, scrie Adevărul. Ba mai mult, niște muncitori ar fi descoperit un cadavru în clădirea controversată.

Citește și: Când nu se fac nunți în 2024? Câte zile libere primesc tinerii căsătoriți din partea statului? Lista completă!

Locul unde va avea loc petrecerea este un conac de la marginea Buzăului

Locul unde va avea loc petrecerea este un conac de la marginea Buzăului.

[Sursa foto: Adevarul]

Fiul său, Filip Ciolacu, în vârstă de 24 de ani se însoară cu Alexa Iris. Ambii tineri sunt în prezent studenți la Facultatea de Medicină Generală "Ovidius" din Constanța în ultimul an de studiu.

Fiul său, Filip Ciolacu, în vârstă de 24 de ani se însoară cu Alexa Iris. Ambii tineri sunt în prezent studenți la Facultatea de Medicină Generală "Ovidius" din Constanța în ultimul an de studiu.

[Sursa foto: Alexa Iris - Facebook]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Printre invitații la nunta lui Filip Ciolacu se numără Lucian Romașcanu, Marian Neacșu, iar surse spun că din partea PNL și-ar putea face apariția Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.

O familie de tineri, la început de drum”

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău le-a făcut câte urări mirilor, cât și socrului mare, Marcel Ciolacu.

Citește și: O femeie în vârstă de 44 de ani din Botoșani a ajuns la spital după ce s-a prăbușit pe ringul de dans la o nuntă

”Le urez și lor din partea comunității buzoiene urez tuturor familiilor de tineri căsătoriți din Buzău, adică multă sănătate, bucurii și numai împliniri alături de cei dragi. Suntem la vila construită în satul Alexandru Marghiloman, cel dintâi prim-ministru plecat de la Buzău, și iată că astăzi avem al doilea prim-ministru din Buzău, domnul Marcel Ciolacu. Această vilă, care era în sfârșit dărâmată, terminată, o ruină a fost atunci când lucra la primăria Buzău, a fost reabilitată, coordonate lucrările de domnul Marcel Ciolacu și iată așa că peste ani domnul Marcel Ciolacu ajunge prim-ministru. Și îi doresc acest lucru, Marghiloman nu a fost decât vreo 7 luni prim-ministru al României și a făcut multe lucruri extraordinare, cel mai important unirea Basarabiei cu România, a fost dacă vreți unul dintre cei doi artizani importanți. Aici au venit foarte mulți oameni importanți, inclusiv familia regală, mă refer la ceea ce avem prin spate acolo, mă refer la casa de oaspeți, la fostele, celebre grajduri”, a

spus primarul din Buzău.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

[Sursa foto: Constantin Toma - Facebook]

”O familie de tineri, la început de drum, bineînțeles cel mai important eveniment din viața lor și le zic că este un lucru extraordinar să ne aflăm aici peste ani, pentru că este iată un act în timp și sper că și Marcel Ciolacu sper să rămână mai mult de cât a rămas Alexandru Marghiloman, să facă mult mai multe decât Alexandru Marghiloman”,  a mai adăugat Constantin Toma.

Cât despre Filip, primarul din Buzău a spus că este un băiat extraordinar.

Citește și: Mai mulți nuntași din Alba au ajuns direct la spital după cununie. "Am deschis o anchetă epidemiologică"

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Nicko McBrain se retrage din turnee după 42 de ani alături de Iron Maiden: ”A fost o călătorie incredibilă!”- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

”Îl cunosc, bineînțeles că-l cunosc de când era mic. Un băiat extraordinar, viitor medic”,  a precizat primarul municipiului Buzău.

În urmă cu doi ani de zile, Marcel Ciolacu îi făcea pe Facebook o urare fiului său cu ocazia zilei sale de naștere.

Cuplul îi are ca și nași pe doi colegi de la facultate.

Cuplul îi are ca și nași pe doi colegi de la facultate.

[Sursa foto: Marcel Ciolacu - Facebook]

”Astăzi este ziua fiului meu, Filip. Îi doresc să fie sănătos și să privească cu încredere în viitor. Îi urez să-și îndeplinească visul de a deveni un medic foarte bun care să muncească aici, în țară, fiindcă știu că vrea să-și ajute cât mai mult semenii. Să-și facă o familie mare și frumoasă și să fie unul dintre milioanele de tineri care vor schimba România într-o țară modernă, prosperă și mult mai curată. La mulți ani, Filip! Sunt mândru de tine și de realizările tale și îți voi fi întotdeauna alături! ”, a scris Marcel Ciolacu.

Cuplul îi are ca și nași pe doi colegi de la facultate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si