1 din 3 | FOTO/VIDEO - Mai multe persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Substanțele interzise urmau să fie vândute participanților la un festival din Mamaia
2 din 3 | Droguri de risc și mare risc, Constanța
3 din 3 | Droguri de risc și mare risc, Constanța
Trei cetățeni străini au fost reținuți pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Drogurile veneau din Spania pentru a fi comercializate la un cunoscut festival din Mamaia. Coletul a ajuns cu întârziere la noi în țară.
UPDATE. "La data de 04.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a trei inculpaţi, cetăţeni străini, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept. În cauză s-a reţinut că inculpaţii au deţinut cantităţi de droguri de risc şi mare risc (ketamină, MDMA şi canabis) în scopul comercializării în cadrul unui festival ce s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa", a anunţat sâmbătă DIICOT.
Potrivit portalului instanţelor, este vorba de trei italieni, o femeie şi doi bărbaţi. Aceştia au fost prinşi de poliţişti în timp ce ridicau un colet, expediat din Spania, care conținea 50 de grame de canabis, 58 de grame de ketamină şi MDMA destinate comercializării la festivalul de la Mamaia.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului
propriu, fără drept.Citește și: Un elev, de 14 ani, a fost găsit leșinat în fața liceului
Suspecții ar fi deținut cantități de droguri de risc și mare risc (ketamină, MDMA și canabis), în scopul comercializării în cadrul unui festival ce s-a desfășurat în stațiunea Mamaia, județul Constanța.
Drogurile urmau să le fie vândute participanților la festival
La data de 3 mai, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat în flagrant delict 3 persoane, cetățeni străini, în momentul în care acestea s-au prezentat pentru a ridica un colet în care se aflau ketamină, MDMA și canabis.
Citește și: Un bebeluș român de un an a fost depistat pozitiv la droguri în Spania
Se pare că persoanele în cauză au sosit în România pentru a participa la un festival care s-a desfășurat în stațiunea Mamaia.
Din cercetări a rezultat că persoanele au sosit în România pentru a participa la un festival care s-a desfășurat în stațiunea Mamaia.
Coletul ar fi fost expediat din Spania, drogurile urmând a fi vândute participanților la festival, însă livrarea la unitatea de cazare s-a realizat după încheierea acestuia.
Asupra a doi dintre bănuiți au fost identificate cantități de canabis.
Cei trei suspecți au fost arestați
La data de 4 mai procurorii D.I.I.C.O.T. Constanţa au dispus reţinerea a 3 persoane, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 5 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, în cazul celor 3 persoane.