Frații Andrew și Tristan Tate ar fi plecat, joi dimineață, către SUA, cu un avion privat. Restricțiile legale de a părăsi țara ar fi expirat cu o zi mai devreme, iar procurorii nu le-au prelungit.
Ieșirea din țară a fraților Tate vine la doar câteva săptămâni după ce noua administrație Trump ar fi pus presiuni asupra autorităților din România pentru a ridica restricțiile de călătorie impuse celor doi frați.
UPDATE. Reacția DIICOT
DIICOT a precizat că fraţii Tate se află sub control judiciar, dar le-a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse de a nu părăsi teritoriul României.
Toate celelalte obligaţii care decurg din măsura controlului judiciar sunt menţinute, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare, spun procurorii.
”Cu privire la doi inculpaţi, persoane cu dublă cetăţenie, americană şi britanică, aflaţi sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetaţi de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menţinută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală”, transmite
Instituţia precizează că a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligaţii fiind menţinute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenţionarea că încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară.
Frații Tate au plecat în SUA. Ce urmează în dosarul lor
Andrew și Tristan Tate ar fi plecat cu un avion privat închiriat, potrivit Antena 3. Cei doi s-au îmbarcat în jurul orei 5.30, cu destinația Florida.
Frații Tate sunt acuzați, printre altele, de trafic de persoane, grup infracțional organizat și act sexual cu un minor.
Conform sursei citate, ci doi au primit permis să plece de la procurorul de caz, după aproape 2 ani și jumătate, timp în care nu au avut voie să plece din țară.
După instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, oficialii americani au făcut presiuni serioase asupra autorităților din țara noastră pentru a ridica restricțiile de călătorie impuse fraților Tate.
Cei doi se aflau până ieri sub control judiciar și erau obligați să treacă periodic la sediul Poliției din Voluntari.
Potrivit unor surse, cei doi se vor întoarce în țară la finalul lunii martie, când trebuie să meargă la instanță unde se va judeca dacă se prelungește controlul judiciar în cazul lor.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.