Fundasul FC Viitorul, Vasile Maftei: I-am cerut explicaţii lui Kovacs la penalti, iar el a spus că nu ştie, a zis marş de aici
Fundaşul formaţiei FC Viitorul, Vasile Maftei, a declarat, luni seară, la DigiSport, că i-a cerut explicaţii arbitrului Istvan Kovacs la faza penaltiului acordat echipei FC Viitorul, iar acesta i-a spus "marş de aici". Maftei consideră că jucătorii au voie să ceară explicaţii, deoarece nu sunt "sclavii nimănui".
"Noi vorbim cu arbitrul, cerem explicaţii, el a spus că nu ştie, a zis marş de aici. Nu suntem sclavii nimănui. Nu avem voie să cerem explicaţii? O să mă suspende câte etape vor pe mine, noi mergem mai departe şi peste două zile nu mai zice nimeni nimic. Dar e Istvan Kovacs şi e un arbitru de talie europeană, e păcat că am ajuns să vorbim de arbitraj.
Formaţia FC Viitorul a câştigat, cu scorul de 2-1, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a XIV-a a Ligii I, în care oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi, iar gazdele au marcat golul victoriei în minutul 90+5.
Pentru Voluntari a marcat Cernat '8 (penalti), iar pentru Viitorul au punctat Marin '78 (penalti) şi Boli '90+5.
În minutul 78, Chiţu a executat o lovitură de la 11 metri, apărată de Balauru, arbitrul Istvan Kovacs cerând repetarea execuţiei, după ce trei jucători de la Voluntari au intrat în teren. A doua oară, lovitura a fost executată de Marin, care a transformat.
FC Voluntari a rămas cu un jucător mai puţin în minutul 66, după eliminarea lui Balaur, al doilea jucător eliminat fiind Maftei, pentru proteste, în minutul 74, după dictarea penaltiului pentru gazde.