Primarul general Gabriela Firea afirmă, joi seară, că, pentru bucureşteni, ”Orban=Dragnea”, având în vedere refuzul de a aloca mai mulţi bani Primăriei Capitalei. ”Domnul Orban este în război cu oamenii de cultură şi cu tinerii din Bucureşti. Altfel, nu ar pomeni la orice ieşire publică despre evenimentele culturale şi cele dedicate tinerilor”, susţine Gabriela Firea.
”25% din PIB-ul României este asigurat de bucureşteni. Se întoarce de la guvern, prin MF, doar 0,6%. Infim! Considerăm că 1,5% ar fi un procent mic dar ar mai acoperi, cât de cât, nevoia de investiţii în modernizarea Capitalei. Pentru bucureşteni, Orban=Dragnea!”, ascris, joi seară, pe Facebook, Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, bugetele investite în spitale, infrastructură, şcoli, transport public în comun, proiecte sociale ”sunt «risipă» pentru Domnul Prim Ministru”
Citeste si: Gabriela Firea a fost aleasă preşedinte al PSD Bucureşti
”Neimportante, faţă de o suma uriaşă, plătită unei firme private din Fondul de rezervă! Cu celeritate! Dl Orban este în război cu oamenii de cultură şi cu tinerii din Bucureşti. Altfel, nu ar pomeni la orice ieşire publică despre evenimentele culturale şi cele dedicate tinerilor- oricum, o suma infimă, faţă de celelalte domenii strategice.
Premierul Ludovic Orban spune că nu va aloca Primăriei Capitalei suma pe care primarul general Gabriela Firea a solicitat-o de la Guvern, Orban motivând că nu există o bază legală pentru o astfel de alocare, dar şi faptul că nu poate lua din banii plătiţi de toţi cetăţenii români pentru a aloca Bucureştiului, unde există "risipă" de fonduri.