Gabriela Firea, revoltată că un proiect a fost lăsat în paragină de conducerea Primăriei București: „Baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată”

Gabriela Firea l-a acuzat luni pe actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, de neglijarea unui proiect care prinsese contur cu ajutorul ei.

Author: Ana-Maria Costea luni 26 septembrie 2022 , 10:46

Gabriela Firea, revoltată că un proiect a fost lăsat în paragină de conducerea Primăriei București: „Baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată”
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Fostul primar general al Capitalei și actualul Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, îl acuză pe Nicușor Dan de abandonarea bazei sportive Sahighian.

Citeste si: Noi reguli pentru familiile care aleg să plece la muncă în străinătate. Firea: „Fiecare familie care pleacă la muncă în străinătate va trebui să ...”

Gabriela Firea, acuze la adresa lui Nicușor Dan

„Încă un proiect făcut pentru oameni și care, din păcate, a fost lăsat de izbeliște de actuala conducere a Primăriei Capitalei! În urmă cu doi ani, inauguram baza sportivă Ion Sahighian, în apropierea Spitalului Malaxa. Când am preluat-o, nici nu se mai știa că acolo a fost cândva o bază sportivă.

Am reamenajat terenurile și am lăsat-o în stare perfectă de funcționare. Din păcate, baza sportivă este din nou în paragină, cu terenuri pline de buruieni și fără sportivi care să se antreneze. Asta spune tot despre preocuparea lui Nicușor Dan pentru proiectele dedicate copiilor”, a înștiințat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea a subliniat faptul că Nicușor Dan își neglijează cetățenii.

„Din păcate, pentru Nicușor Dan a fost mai simplu să pună lacătul la poartă și să ignore dorințele bucureștenilor și nevoia copiilor de a face sport. Doar pentru a-și duce la capăt visul de a închide companiile municipale deschise în mandatul meu. Nici o secundă nu a analizat activitatea acestor companii, să vadă rolul lor. Așa ar face un bun manager, dar în cazul său vorbim doar de nepăsare!”, a precizat Ministrul Familiei.

Citeste si: Mesajul transmis de Gabriela Firea de Ziua Bucureștiului. ,,Bucureștiul înseamnă pentru mine acasă''

Cum arăta baza sportivă Sahighian în urmă cu 2 ani, după reamenajarea sa

În postarea sa de pe Facebook, Gabriela Firea a povestit în ce condiții era baza sportivă înainte de implicarea ei, dar și cum arăta după.

„Când am preluat terenurile, baza sportivă Ion Sahighian era închisă de minimum 15 ani și se afla într-o stare avansată de degradare, toată fiind acoperită de buruieni. În 2020, s-au investit aproape 40.000 € pentru a readuce la viață terenul de fotbal cu iarbă naturală, terenul de fotbal cu iarbă sintetică, vestiarele, două zone pentru tenis de masă și o zonă pentru relaxare”, a povestit Gabriela Firea”

Gabriela Firea, revoltată că un proiect a fost lăsat în paragină de conducerea Primăriei București: „Baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată”

„Baza era destinată, în primul rând, copiilor înscriși în programele sportive ale Companiei Municipale Sportul pentru Toți. Și nu erau puțini cei care veneau să practice gratuit un sport. Doar la fotbal, erau înscriși aproape 200 de copii”, a explicat fostul primar general.

Citeste si: Mesajul transmis de Nicușor Dan de Ziua Bucureștiului. ,,Îmi place acest oraş pentru că musteşte de viaţă în zilele şi serile de vară''

Cum arată baza sportivă Sahighian în prezent, sub conducerea lui Nicușor Dan

„Ca și în alte cazuri deja celebre, din păcate, tot ce am lăsat ca “grea moștenire” primarului Nicușor Dan pentru a continua, a fost lăsat de izbeliște, îngropat cu cinism și fără nicio strângere de inimă pentru locuitorii Capitalei, doar pentru că era construit de mine și echipa mea. Prin falimentarea cu bună știință a Companiei Municipale Sport pentru Toți, programele sportive gratuite pentru copii au fost sistate, iar pe bazele sportive odată funcționale acum cresc buruieni”, a acuzat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a expus, fără perdea, aspectul degradant al bazei sportive Sahighian în prezent. 

„Acum, baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată. Gazonul natural nu mai există, în locul lui fiind bălării și ciulini. De pe terenul sintetic, a dispărut tot covorul respectiv, iar băncile pentru sportivi sunt distruse și bune de aruncat. Un teren de aproape 8.000 mp care zace în loc să fie plin de copii și alți fani ai sporturilor”, a mai adăugat Ministrul Familiei.

Gabriela Firea, revoltată că un proiect a fost lăsat în paragină de conducerea Primăriei București: „Baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată”

Gabriela Firea, revoltată că un proiect a fost lăsat în paragină de conducerea Primăriei București: „Baza sportivă Sahighian este, din nou, abandonată”

Citeste si: VIDEO| Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan după ce acesta a propus mărirea taxei turistice cu 2%


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si