Gabriela a pășit în „Casa iubirii” cu emoții, dar cu hotărâre în privința băiatul pe care îl place.
Gabriela, noua concurentă din „Casa iubirii”, a pășit cu emoții în fața băieților. Nu a renunțat la costumul de polițistă, cu care a pus în scenă dansul la paravan din ziua precedentă.
Cine este Gabriela, noua concurentă din „Casa iubirii”?
Gabriela Rodica Ionica Ghiță (22 ani, zodia Săgetător, 1,72m, 57 de kilograme), este din Giurgiu. În prezent, este studenta la Facultatea de Drept din București, in primul an.
Ca o primă curiozitate, băieții au vrut să afle dacă momentul său are legătură cu locul de muncă pe care îl are. Gabriela a răspuns că a ocupat un loc în poliție, însă că și-a dat demisia.
Alex: „ V estimentația ta are legătură cu job-ul tău?”
Gabriela: „Cu fostul meu job, pentru că am renunțat, nu mai voiam să continui pe drumul pe care îl apucasem. Sunt foarte multe minusuri, ca în orice job, dar sunt și foarte multe riscuri. E greu să te înțelegi cu oamenii, pentru că au diferite temperamente, comportamente.”