George, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a decedat marți, 12 decembrie. Acesta conducea cu o viteză de aproximativ 170 km/h, atunci când a intrat în sensul giratoriu, situat la intrarea în Constanța.
George, un salvamar din Constanța, în vârstă de 24 de ani, și-a pierdut viața în dimineața zilei de marți, 12 decembrie 2023. Acesta circula cu viteză, intrând într-un sens giratoriu, ulterior răsturnându-se cu mașina.
Colegii salvamarului din Constanţa sunt în stare de șoc
Colegii lui George au declarat că sunt șocați cu privire la cele întâmplate. Potrivit acestora, salvamarul din Constanța era retras, muncitor și își făcea mereu datoria foarte bine.
"Eu mi-l aduc aminte din prima zi de când a venit la noi, la salvamari. Eram la bazin la noi, la sediu. Era un copil foarte timid şi foarte la locul lui. L-am avut doi ani de zile pe plajă, la noi, în Mamaia. Şi-a făcut datoria ca salvamar foarte bine.
Un băiat foarte muncitor. Eu tindeam către a-l opri pe timp de extrasezon să lucreze cu noi în echipă, dar băiatul mie mi-a spus că el va pleca să lucreze în construcţii într-o altă ţară", a mărturisit Victor, colegul lui George, salvamarul care a murit în urma tragicului accident.
Salvamarul din Constanța avea permisul suspendat
Tânărul salvamar din Constanța, în vârstă de 24 de ani, a fost surprins de o cameră de supraveghere, chiar în momentul în care tragedia a avut loc. Acesta conducea cu o viteză de aproximativ 170 km/h, atunci când a intrat în sensul giratoriu, situat la intrarea în Constanța, potrivit unor surse.
Acesta și-a pierdut viața pe loc, în urma impactului.
"La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a murit.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice",
au transmis polițiștii constănțeni, potrivit Antena3.ro.Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.