După ce au format un cuplu în casă, dar s-au despărțit, George și Maria și-au mai dat o șansă și-n afara casei. Susținătorii erau încântați de relația lor, dar cei doi au pus punct.
Cei doi îndrăgostiți au plecat într-o vacanță de vis la rudele din Spania, dar când s-au întors și-au spus adio.
George și Maria s-au despărțit
"Aș putea să o văd pe Maria viitoarea mea soție, dar asta depinde de ce o să fie în continuare. Ar fi bună de luat. Noi încercăm să facem ceva aici în Spania.
Dacă tot am venit, stăm un pic și vedem. Nu îmi place să îmi fac planuri, pentru că de obicei nu îmi ies și renunț. Pentru început o să stăm puțin pe aici.
Xenia a fost printre primele persoane care a aflat despre despărțirea celor doi
"George pare mai dezinvolt în afara camerelor, toți suntem așa când nu suntem filmați. Este un băiat foarte de treaba.
El este altfel în afara Casei, l-am văzut 5 minute în club. Nu vreau să îmi dau cu părerea despre ei, eu chiar cred că au încercat să facă să meargă lucrurile. Da, mă așteptam să se despartă. Îmi pare rău pentru ei, dar daca n-a fost să fie", a
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.