"Germania are nevoie de lockdown". Cabinetul condus de Angela Merkel, tot mai aproape de decizia "inevitabilă"

Angela Merkel, favorabilă unui lockdown național

(Sursa foto: Twitter / European Council)

Ministrul Sănătății de la Berlin, Jens Spahn, a avertizat că Germania are nevoie de un blocaj de tip locdown național pentru a stopa valul trei al pandemiei.

Jens Spahn a precizat că țara se luptă cu un număr tot mai mare de pacienți cu terapie intensivă, transmite Daily Mail.

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat de acord, miercuri, cu cererile liderilor regionali pentru un scurt blocaj care să restabilează normalitatea în sistemul sanitar.

Criza actuală vine în mijlocul celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, Germania raportând în medie 15.000 de cazuri pe zi "Fiecare apel pentru un blocaj scurt și uniform este corect”, a spus recent purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel.

Citeste si: Angela Merkel cere un lockdown dur în Germania

Ministrul Sănătății, Jens Spahn: „Avem nevoie de un lockdown”  

Germania trebuie să pună în aplicare măsuri la nivel național pentru a stopa valul actual de infecții cu coronavirus cât mai repede posibil, a declarat vineri ministrul Sănătății din cabinetul lui Merkel.

„Avem nevoie de un blocaj”, a declarat Jens Spahn jurnaliștilor într-o conferință de presă, adăugând că ar putea fi necesară stoparea oricărei mobilități pe timp de noapte pentru a reduce și mai mult contactele sociale.

Ministrul a spus că există în prezent aproape 4.500 de pacienți în terapie intensivă în Germania, adăugând: „Dacă acest lucru continuă, va fi prea mult pentru sistemul nostru de sănătate”.

Citeste si: Țara în care pacienţii tineri internaţi la ATI sunt mai numeroşi decât cei varstnici

Ce soluție are Angeka Merkel

Cancelarul Angela Merkel susține favorabil solicitările pentru o blocare scurtă și dură în Germania pentru a reduce răspândirea coronavirusului, deoarece ratele de infecție sunt prea mari, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a guvernului german.

Germania se luptă cu un al treilea val al pandemiei de coronavirus și  mai mulți lideri regionali au cerut un blocaj scurt și sever, în timp ce țara încearcă să vaccineze cât mai mulți oameni.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri