VIDEO - Gest extrem după o ceartă cu soție. Un bărbat a pus pe jar toate autorităţile din Timişoara după ce a ameninţat că se aruncă de pe bloc
Gest extrem după o ceartă cu soție. Un bărbat a pus pe jar toate autorităţile din Timişoara după ce a ameninţat că se aruncă de pe bloc
Un bărbat din Timișoara a pus pe jar autoritățile seara trecută. S-a urcat pe un bloc și a amenințat timp de 4 ore că se aruncă. Între timp, cumnata lui a stat cu el la telefon și a încercat să-l calmeze. Se certase cu soția și avea probleme la firma pe care o conducea.
Puțin după ora 18:00 timișoreanul s-a urcat pe un bloc cu 4 etaje și amenința că se aruncă. Martorii l-au văzut și au sunat la 112.
Cumnata bărbatului a fost printre primele persoane care au încercat să îl facă să renunțe la gestul necugetat.
Timișoreanul, în vârstă de 35 de ani, s-ar fi certat aprig cu soția, dar ar fi avut și probleme cu firma pe care o deține. De altfel, încă de când s-a urcat pe bloc a tot vorbit nervos la telefon, uneori plângea, alteori avea crize de furie și trântea mobilul.
Pompierii au ajuns de urgență în zonă, au instalat o saltea gonflabilă în dreptul imobilului, iar un negociator al Poliției Timiș a încercat mai bine de 4 ore să îl determine pe bărbat să renunțe la gestul extrem.
Un bărbat a pus pe jar toate autorităţile din Timişoara după ce a ameninţat că se aruncă de pe bloc
Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Polițiști negociatori se afla în contact cu bărbatul începând procedura de negociere. Acesta este comunicativ, iar în urma discuțiilor purtate se pare că ar avea ceva probleme cu familia.”
Traficul în zonă a fost îngreunat pe tot parcursul intervenției.
Cu puțin timp înainte de miezul nopții, bărbatul a coborât de pe bloc însoțit de polițiști