Polițiștii din Constanța cercetează trei bărbați, după ce au furat piese de la locomotive și le-au vândut la fier vechi.
În Constanța, trei bărbați sunt cercetați de oamenii legii, după ce au furat piese de la locomotive și le-au vândut la fier vechi, potrivit Digi24.ro .
Prejudiciul se ridică la 30.000 de lei
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, au fost efectuate cinci percheziții în Medgidia, la locuințele a trei bărbați care sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 14 februarie, cei trei bărbaţi, de 26 de ani, 27 de ani, respectiv 34 de ani, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, de unde ar fi sustras piese componente ale unor locomotive. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 30.000 de lei. Bunurile sustrase ar fi fost, ulterior, valorificate la un centru de fier vechi”,
În urma perchezițiilor, aceștia au găsit mai multe bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată, printre care aproximativ 2.000 de lei, opt telefoane mobile, mai multe bijuterii şi 23 de plăci de gard.
Bărbații au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. De asemenea, au fost prezentaţi procurorului de caz care a decis cercetarea celor trei sub control judiciar.
Doi tineri au fost reținuți, după ce au pătruns într-o farmacie, acoperiți cu cagule
Doi tineri au fost reținuți, în urma unui jaf mascat într-o farmacie din localitatea Liebling.
Joi, 22 februarie, polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au fost sesizați de o angajată a unei farmacii de faptul că, în perioada 17-19 februarie, persoane necunoscute, cu fața acoperită, ar fi pătruns și sustras din interior un laptop și suma de 16.000 lei.
Polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani, în urma verificărilor. Ulterior s-a depistat un alt tânăr, de 25 de ani. Ambii sunt bănuiți de comiterea faptei.
Cei doi tineri au fost reținuți miercuri, pentru 24 de ore, pentru furt calificat. De asemenea, au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Timiş.
În acest caz, oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora şi recuperării prejudiciului, conform observatornews.
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.