Gică Popescu a povestit în direct cel mai dureros episod din viața lui, moartea tatălui său, atunci când a fost pus să comenteze o fotografie în care apărea alături de acesta.
Tatăl său a murit pe vremea când Gică Popescu era la închisoare, iar fostul fotbalist este de părere că asta ar fi motivul pentru care părintele său s-a stins din viață.
"E greu să se închidă vreodată această rană. Niciodată nu o să-mi iasă din cap faptul că dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat cu mine el încă trăia. A fost cauza principală, nu a rezistat să mă vadă acolo.
El apărea şi zicea că nu are nimic, dar mama îl găsea cu icoana în mână plângând. Iar el nu plângea niciodată. Era foarte mândru, dar a suferit enorm", a spus Gică Popescu, la Telekom Sport.