Angajații de la metroul bucureștean se pregătesc pentru grevă, nemulțumiți fiind de deciziile Guvernului luate prin "ordonanța austerității". Metrorex a emis un comunicat de presă pentru a-i liniști pe bucureștenii care au sesizat că trenurile circulă mai rar în ultimele zile.
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis declanşarea, în data de 3 februarie, a unei greve japoneze de atenţionare a călătorilor şi a personalului de decizie cu privire la situaţia în care se află metroul.
Citește și: VIDEO Val de proteste anti-Guvern în toată țara. Polițiștii și angajații din penitenciare, din nou în stradă
După greva japoneză, angajații de la metroul bucureștean spun că, dacă nu vor fi ascultate cererile lor, se va organiza în 10 februarie o "grevă de exces de zel".
Nemulţumirile sindicaliştilor sunt determinate de ordonanţa-trenuleţ care interzice angajările la Metrorex.
Anunțul Metrorex pentru bucureșteni
Metrorex aduce la cunoștința publicului călător clarificări referitoare la articolele recente apărute în mass-media.
"Circulația trenurilor de metrou se desfășoară conform programului de circulație aprobat.
Pentru detalii suplimentare privind programul de circulație al metroului pe toate magistralele, vă invităm să accesați următorul link: Programul de circulație al Metrorex.
Metrorex mulțumește publicului călător și rămâne dedicat asigurării unui serviciu de transport sigur, eficient și ecologic.
De ce sunt nemuțumite sindicatele de la metroul București
Sindicaliștii de la metroul bucureștean spun că protestul de săptămâna trecută din faţa Ministerului Finanţelor nu a avut rezultat. Întâlnirile de la Guvern cu consilierul premierului şi secretarul de stat pe Feroviar nu au calmat situația de la metrou.
"Deja avem un deficit de 20% din personal, se mai vorbeşte de vreo 300 de persoane, asta ar însemna blocarea totală pentru că nu avem cu cine să facem treaba.
Potrivit acestuia, faţă de anul trecut la Metrorex s-au pierdut 208 posturi, pentru că în ultimul trimestru s-au pensionat foarte mulţi salariaţi pe vechea Lege a pensiilor.
"Dacă nu ieşeau, pierdeau 35% din valoarea pensiei. Deficitul de personal se acutizează şi nu mai există personal care să tragă trenurile, cum se spune la noi. Pe lângă acest deficit, sunt 10.000 de zile de concediu de odihnă rostogolite, ore suplimentare rostogolite, un mecanic care are dreptul la 8 zile libere nu primeşte decât 4 pe lună, oboseala se cronicizează şi duce la boli şi totodată duce
şi la concedii medicale. În această situaţie, a deficitului de personal şi a concediilor medicale, au început să fie anulate trenuri din circulaţie. Astăzi (miercuri, n.r.) a fost anulat un tren pe Magistrala 2 Pipera- Berceni, cea mai aglomerată, iar lipsa acestui tren creşte intervalul dintre trenuri şi mai multă aşteptare în staţii şi aglomeraţie în trenuri", a mai spus Artimon.