Gripa face victime în România. Cinci persoane au decedat doar săptămâna trecută, 83 de morți s-au înregistrat de la începutul sezonului
Potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Sănătate Publică, gripa a făcut cinci victime în România doar săptămâna trecută.
De la debutul acestui sezon au fost raportate 83 de decese cauzate de gripă.
„În săptămâna 16-22 februarie s-au înregistrat 87.831 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 9,4% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (96.927) şi cu 36,6% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (138.516). Variaţia în minus faţă de media calculată de 113.551
Citește și: Dorian Popa, condamnare de 8 luni de închisoare cu suspendare după ce a condus drogat
2545 de cazuri de gripă clinică s-au înregistrat la nivel național în săptămâna 16-22 februarie, în comparație cu 4404 în săptămâna precedentă. De asemenea, au fost raportate 117 cazuri de gripă confirmată de laborator.
În același timp, până la data de 22 februarie, 1 306 267 de vaccinări antigripale au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări.
„Trecem cu toții printr-o perioadă cu variații mari de temperatură și cu zile întregi de temperaturi scăzute semnificativ sub zero grade. Este perioada din an care favorizează infecțiile respiratorii cu precădere pe cele de natură virală. Epidemiile de gripa capătă o conotație agravantă în cazul copiilor, al persoanelor în vârstă sau a celor afectate de boli cronice.
Gripele se caracterizează, ca simptome, prin debut brusc, cu febră, uneori peste 38 de grade, frison, transpirații abundente, dureri musculare și articulare generalizate, dureri de cap, tuse seacă, nas înfundat, dureri în gât.
Uneori, mai ales la copii, apar și simptome digestive de genul, greață, vărsături sau diaree. Gripa se deosebește de o răceală obișnuită prin debutul rapid și severitatea simptomelor”,
au transmis specialiștii de la Institutul Național de Boli Infecțioase.