Guvernul României marchează, printr-un eveniment organizat la Ateneul Român, împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie. Prezenți au fost Iohannis și Orban
Guvernul României marchează, duminică, printr-un eveniment organizat la Ateneul Român, împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a spus că este ”modesta” contribuţie a Guvernului la rememorarea acelor evenimente care au dus la căderea comunismului. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ”eroii au transformat un vis în realitate”, murind pentru libertatea pe care nu au apucat să trăiască.
Evenimentul a debutat, la 12.30, cu intonarea Imnului Naţional după care s-a păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei.
Premierul Ludovic Orban a spus că, prin acest eveniment, ”Guvernul încearcă să aducă o modestă contribuţie la marcarea celui mai eroic moment”.
”Revoluţia face parte din noi înşine”, a spus Orban, precizând că doar vinovaţii vor să ascundă astfel de crime şi să nu se afle adevărul.
”În aceste zile, am văzut că amintirea Revoluţiei a rămas vie şi în memoria Europei care cere alături de noi adevăr şi dreptate”, a mai spus Orban.
Şi preşedintele Academiei Române s-a adresat participanţilor, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.
”Suntem aici pentru a marca acea zi din istorie când eroii au transformat un vis în realitate. Suntem aici să deplângem împreună pierderea fiilor şi fiicelor naţiunii care nu au cunoscut libertatea, dar au murit pentru ea. Suntem aici pentru că avem datoria să rememorăm izbânda unei generaţii pe care s-a clădit România europeană, astfel încât noi să putem trăi astăzi liberi şi teferi între hotarele ţării noastre.
Aerul cald de afară aduce cu aerul libertăţii respirat acum 30 de ani. În preajma acestui loc, aerul din 1989 era însă înţesat de fum şi de strigătele oamenilor, străbătut de vâjâitul gloanţelor şi de urletul maşinilor de luptă. În timp ce în jurul nostru Cortina de Fier se ridica, lăsând oamenilor din Polonia, Ungaria, Germania Democratică, Cehoslovacia şi Bulgaria şansa de a fi liberi, jugul opresiunii comuniste din România sfida realitatea cu preţul unor crime copleşitoare.”Azi, la 30 de ani distanţă, mă înclin cu recunoştinţă şi profund respect, în numele statului român, în memoria eroilor şi martirilor noştri care au pierit doborâţi de bastoane, seceraţi de gloanţe, striviţi de TAB-uri, ucişi de cumplita ură dezlănţuită a unui regim criminal.
Citeste si: Unde s-au pierdut trupurile cuplului Ceaușescu, după execuție. Răspunsul la trei decenii de la revoluție
Apoi, Iohannis a citat şi din Doina Cornea.
Evenimentul are tematica ”30 de ani de libertate” şi constă în vernisajul unei expoziţii foto-documentare, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989, urmat de un concert vocal-simfonic Requiem de Mozart, susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii ”George Enescu”.
La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului de afaceri, personalităţi din domeniile culturii, sportului, parlamentari şi europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.
Tot duminică, 22 decembrie, în jurul orei 18.30, în memoria martirilor Revoluţiei Române, va fi realizată o proiecţie de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei.
La eveniment va lua parte şi premierul Ludovic Orban.