Guvernul a refuzat prima ofertă a autorităţilor din Canada cu privire la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care vor să călătorească în această ţară. Canadienii au transmis atât Executivului de la Bucureşti, cât şi celui de la Sofia, propunerea ca vizele să fie eliminate etapizat, cel mai târziu până în mai 2018.
Spre deosebire de autorităţile bulgare, oficialii români nu au fost mulţumiţi de termenul limită mai 2018 si le-au cerut canadienilor o data ferma pentru anul 2017.
Negocierile dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Ottawa vor continua şi în această săptămână. În urmă cu trei luni, presa canadiană scria că Canada se pregăteşte de ridicarea vizelor pentru România şi Bulgaria pentru a nu pune în pericol ratificarea acordului de liber-schimb UE-Canada, care ar aduce importante avantaje economice pentru ambele tabere.
România şi Bulgaria au ameninţat deja că vor bloca acordul dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat.
Acordul dintre Canada şi blocul comunitar ar trebui semnat la sfârşitul lunii octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat şi premierul Justin Trudeau, scrie Digi24.