O fată de 13 ani a fost depistată de poliţiştii ialomiţeni, după ce a reclamat la 112 o falsă răpire. În operaţiunile de căutare ale posibilei victime au fost mobilizaţi zeci de poliţişti şi jandarmi. Fata a fost găsită în Ţăndărei şi le-a spus poliţiştilor că a făcut o glumă.
Potrivit IPJ Ialomiţa, alarma s-a dat joi, în jururul orei 14:00, la Poliţia Oraşului Ţăndărei, când, pe numărul unic de urgenţe 112, o fată a reclamat faptul că a fost răpită de către un bărbat, după care convorbirea a fost întreruptă brusc.
Citeste si: Ce avere are judecătoarea care va da sentinţa în cazul lui Gheorghe Dincă! Diana Cotoi a încasat un venit lunar de aproape 3.000 de euro pe lună!
”Poliţiştii au declanşat, de îndată după primirea apelului de urgenţă, activităţi specifice căutării de persoane, în urma activităţilor întreprinse, fiind identificată o minoră de 13 ani, din oraşul Ţăndărei, asupra căreia a fost găsit telefonul mobil de la care s-a efectuat apelul. În urma discuţiilor purtate cu minora în cauză a reieşit faptul că aceasta, în spirit de glumă, ar fi apelat serviciul de urgenţă pentru a sesiza, în fals, că a fost răpită”, a transmis IPJ Ialomiţa.
La imobilul unde a fost identificată minora se afla şi tatăl acesteia, un bărbat de 48 de ani, care a fost sancţionat contravenţional pentru nesupravegherea minorilor.
Citeste si: Cât de bogat e primarul care a abuzat minore în biroul său! Damian Butnariu a vrut să intre şi în Parlament!