Ilan Laufer, secretul din biografie! Unde s-a născut de fapt ministrul propus de PSD şi respins de Iohannis?
Ilan Laufer a provocat confuzie în timpul conferinţei de presă în care l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism.
Ilan Laufer a avut un discurs dur la adresa preşedintelui Iohannis, în timpul unei conferinţe de presă ţinută la finalul Biroului Permanent al PSD, după ce şeful statului a respins nominalizarea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale.
Tânărul a provocat însă şi confuzie, după ce a vorbit, în timpul discursului, despre originile sale. ”Mă numesc Ilan Laufer, din părinţi români, născut la Maternitatea Polizu, nu departe de Guvernul României.
Toate bune şi frumoase, însă autobiografia lui Ilan Laufer nu se potriveşte cu cea emisă de prestigioasa publicaţie israeliană ”The Jerusalem Post”.
”Dacă în cursul unei viitoare vizite la Bucureşti, Preşedintele Rivlin sau premierul Benjamin Netanyahu vor fi invitaţi să se adreseze Parlamentului şi vor alege să o facă în ebraică, vor exista cel puţin doi oameni care nu vor avea nevoie de traducător.