Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
Ilie Bolojan nu se abate de la măsurile adoptate deja, dar și de la cele care vor mai urma să fie puse în aplicare. Mesaj public către români și către colegii de coaliție.
Un nou mesaj vine de la Ilie Bolojan. Premierul insistă asupra pachetului doi de măsuri ce urmează a fi implementat și vorbește către cetățenii țării, dar și către colegii de coaliție, care nu toți îi susțin viziunea.
Conform declarațiilor sale, premierul spune că fiecare om politic, care are o putere în stat, trebuie să lupte, să găsească și să implementeze soluțiile cele mai bune pentru români și pentru România, indiferent de ce înseamnă acest lucru pentru imaginea personală.
Citește și: VIDEO Guvernul pune frână investițiilor prin PNRR. Primarii amenință cu grevă generală
Ilie Bolojan: ”Nu e o problemă pentru mine că voi ieşi prost, important e să nu ies prost degeaba pentru România”
De asemenea, Bolojan mai spune că nu se mai permit abateri, căci deja România se află într-o gaură economică și nici minciuni ori promisiuni deșarte față de români.
Tocmai de aceea, deși nu i-a fost ușor și știe că a ieșit personajul negativ în fața românilor, el nu are o problemă cu eticheta ce i s-a pus, atâta timp cât lucrurile în țară vor evolua spre bine, iar românii, în timp, vor simți acest lucru.
Citește și: VIDEO Biletele de tren se scumpesc din nou! Majorări de prețuri după creșterea TVA-ului
"Sunt încrezător că forţele politice au responsabilitatea şi sunt conştiente de situaţia dificilă în care suntem şi că acest pachet şi alte pachete şi alte măsuri vor fi adoptate în perioada următoare. Nu există altă soluţie. Dacă nu se adoptă aceste măsuri, ce se va vedea? Că nu putem corecta lucrurile, dacă se cedează într-o zonă sau alta, se va crea din nou o percepţie de cedări şi ne vom întoarce în situaţia de unde am plecat.
Având această responsabilitate, am încercat să explic atât în interiorul coaliţiei, dar şi oamenilor cu care discutăm din sectorul public, pentru că avem o responsabilitate, stimaţi colegi, trebuie să ne facem reformele, nu e o plăcere pentru nimeni să iei astfel de măsuri, nu le iei cu inima deschisă. Veştile proaste, rămân foarte puţini să le dea şi uneori par singuri în situaţia asta. La veştile bune e totdeauna înghesuială mare.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.