Ilie Bolojan, concluzie la finalul consultărilor pe care PNL le-a avut cu președintele Nicușor Dan: „E posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

Ilie Bolojan, concluzie la finalul consultărilor pe care PNL le-a avut cu președintele Nicușor Dan: „E posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

(Sursa foto: Facebook Ilie Bolojan)

Ilie Bolojan s-a aflat printre reprezentanții PNL care au mers astăzi la consultările care au avut loc la Palatul Cotroceni. Bolojan atrage atenția asupra faptului că România se află într-o situație foarte complicată.

Ilie Bolojan a precizat faptul că viitorul guvern ar putea să fie nevoit să crească taxe și impozite. 

„Suntem într-o situație economică complicată, avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut și pe care nu-l mai putem duce în această formă. Avem o creștere accelerată a datoriilor. În acest ritm, la începutul anului viitor, vom depăși o îndatorare mai mare de 60% (din PIB).

Avem venituri, astăzi, importante, care nu sunt încasate şi e nevoie să creştem cota de încasare a acestor venituri şi, de asemenea, este posibil ca, în acest complex de măsuri (ce trebuie adoptate- n.r.), să fim nevoiţi să creştem taxe şi împozite”, a spus Ilie Bolojan.

Citește și: VIDEO PSD-ul încă nu știe dacă vrea sau nu să intre la guvernare. Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: „Nu există o certitudine”

Ilie Bolojan: „Suntem conștienți de această răspundere dar și disponibili de a participa la guvernare, pentru a redresa situația” 

În același timp, președintele PNL a admis că formațiunea politică este la rândul ei responsabilă pentru situația economică a țării.

„PNL este parțial responsabil de această situație. Prin urmare, ne-am exprimat (la discuțiile de la Cotroceni) că suntem conștienți de această răspundere dar și disponibili de a participa la guvernare, pentru a redresa situația”,

a mai spus Bolojan.

Liderul PNL a mai punctat faptul că, în acest moment, România se confruntă cu două urgențe din punct de vedere economic: cea a deficitului și cea legată de atragerea de fonduri europene. În privința absorbției fondurilor europene, Bolojan a propus o renegociere a PNRR.

„Indiferent ce guvern vine, trebuie să ia măsuri pentru finanțarea deficitului, pentru ca România să rămână o țară de încredere, sigură pentru investitori.(...)

Gândiţi-vă la închiderea unor termocentrale în anumit termen, de asemenea e nevoie de urgentarea respectării jaloanelor acestor măsuri care trebuie luate, pentru a ne putea elibera tranşele şi a ne accesa banii europeni şi ultimul rând este nevoie de înlocuirea unor proiecte, pentru că unele dintre proiectele care sunt în PNRR, mă gândesc de exemplu la o parte din domeniul sănătăţii, la construcţia de spitale, nu pot fi finalizate până anul viitor.

Ar fi nevoie ca aceste proiecte să fie trecute pe o finanţare de stat iar ele să fie înlocuite de proiecte care pot fi finalizate în aşa fel încât pe de o parte să le putem închide pe toate, dar să ne putem trage şi banii europeni pentru a asigura dezvoltarea în continuare a ţării noastre”, a spus Bolojan.

Citește și: VIDEO Au început consultările la Cotroceni. Nicușor Dan: „Îmi doresc ca cele patru partide pro-occidentale să fie în guvern”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri