Fostul tenisman Ilie Nastase a declarat, marti, ca Simona Halep are mari sanse sa castige turneul de la Roland Garros, avand in vedere forma buna in care se afla sportiva romana. El a adaugat ca se va duce la Paris daca Halep ajunge in finala.
"Are un parcurs bun, de la Madrid a inceput sa joace foarte bine. Mai sunt doua-trei meciuri si in forma in care este cred ca are mari sanse sa castige turneul. E greu sa spun ce contracandidate are, important este ca ea e in forma. Cele care erau mai puternice, Kerber si Buburuza- Muguruza sau cum o cheama pe fata aia, au iesit si s-a facut cale libera. Ma voi duce la Roland Garros daca ea va ajunge in finala. Trebuie sa o lasam sa joace meciurile, a spus-o si ea. Noi ne dorim sa facem pronosticuri, dar trebuie s-o luam incet, cand va fi in finala poate putem face un pronostic despre locul 1", a declarat Nastase.
Ilie Nastase a fost prezent, marti seara, la gala-spectacol "Istoria Continua", dedicata implinirii a 70 de ani de la infiintarea CSA Steaua.
La gala de Cercul Militar National au fost premiati mai multi sportivi de legenda ai CSA Steaua, printre care Viorica Viscopoleanu, Anisoara Cusmir, Anghel Iordanescu, Marius Lacatus, Adrian Bumbescu sau Laura Badea.