Ilinca Vandici și Teo Trandafir vor dezvălui, alături de specialiști, secretele unei vieți echilibrate, mâine, de la ora 08:00, la "Follow Us!"

Ilinca Vandici și Teo Trandafir vor dezvălui, alături de specialiști, secretele unei vieți echilibrate, mâine, de la ora 08:00, la "Follow Us!"

Ilinca Vandici și Teo Trandafir ne dau întâlnire mâine dimineață, de la ora 08:00, la o nouă ediție "Follow Us!", difuzată la Kanal D, cu subiecte captivante și informații utile pentru o viață mai sănătoasă și echilibrată. Vom descoperi împreună sfaturi practice și soluții simple care pot face diferența în rutina zilnică și în modul în care ne îngrijim corpul și mintea.

Zahărul și sarea sunt nelipsite din viața noastră, chiar dacă studiile arată că nu sunt benefice în cantități mari. Nutriționistul oncolog Ionuț Ignat este invitatul Ilincăi Vandici și al lui Teo Trandafir pentru a ne explica cum să le înlocuim inteligent în alimentația zilnică. El va prezenta trucuri simple pentru a identifica zahărul ascuns în alimente, va dezvălui care îndulcitori naturali sau artificiali sunt mai siguri și va arăta cum putem reduce treptat pofta de dulce fără să simțim că ne lipsesc plăcerile.

În plus, vom afla cum sarea poate fi înlocuită cu condimente și ierburi aromatice, pentru preparate gustoase, dar mai sănătoase.

Tot mâine, cele două amfitrioane ale "Follow Us” vor aborda, alături de psihoterapeutul Radu Bălănescu, una dintre cele mai răspândite provocări ale omului modern, anxietatea. Specialistul va explica cum putem diferenția stresul obișnuit de tulburările de anxietate și va oferi soluții practice pentru a gestiona emoțiile, îmbunătăți somnul, alimentația și mișcarea fizică.
Tehnicile de relaxare, mindfulness și construirea unei rutine zilnice vor fi prezentate ca instrumente concrete pentru a transforma frica și tensiunea în echilibru și liniște interioară.

Ilinca Vandici și Teo Trandafir vor face, de asemenea, o trecere în revistă a celor mai fierbinți informații din lumea mondenă.

Nu ratați, mâine, de la 08:00, "Follow Us!", la Kanal D, alături de Ilinca Vandici și Teo Trandafir, pentru o dimineață mai sănătoasă, mai echilibrată și cu adevărat plină de energie.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri