Imagini dureroase! Suntem în 2018, dar trăim ca în Evul Mediu. Doi copilaşi de 1 an şi jumătate, gemeni, au ajuns să doarmă în staţia de autobuz

Doi copii de 1 an şi jumătate, gemeni, au fost filmaţi cum dorm sub cerul liber, într-o staţie de autobuz.

M.C.B., miercuri 24 octombrie 2018 , 12:03

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Imagini dramatice surprinse, zilele trecute, pe o stradă din Ploieşti. Micuţii împreună cu părinţii lor stau pe străzi pentru că nu au o locuinţă.

Noaptea trecută, în jurul orei 23.00, poliţiştii locali din Ploieşti au sesizat DGASPC Prahova cu privire la faptul că o familie, împreună cu cei doi copii gemeni de 1 an şi jumatate, stau în frig, iar micuţii dorm în cărucioare, înveliţi doar cu o păturică.

Părinţii gemenilor au povestit că veniseră în oraş să preia o rudă aflată în spital şi că nu mai aveau bani de transport. Ar fi vrut să ajungă în localitatea Ceptura, la alte rude.

După miezul nopţii, micuţii, împreună cu mama lor, au fost preluaţi de către reprezentanţii de la Protecţia Copilului şi au fost duşi într-un centru maternal în regim de urgenţă.

Acum, tot instituţia va face verificări, pentru a stabili unde vor ajunge gemenii. Micuţii ar putea să fie daţi în grija rudelor, sau să rămână într-un centru specializat. 

Sursă: observator.tv

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si