În urmă cu câteva zile, o tragedie curma viața lui Andrei, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Galați. Acesta, militar de profesie și pasionat de motociclete, a fost accidentat mortal în trafic, de fosta iubita, colega sa de muncă, o tânără în vârstă de 30 de ani.

Sfâșiată de durere, fosta iubită a lui Andrei, a declarat că nu l-a văzut. Tânărul s-ar fi apropiat cu motocicleta de mașina fostei iubite pentru a o saluta, iar tânăra nu l-a văzut și a vrut să schimbe banda.

Tânăra l-a lovit din plin pe Andrei, care a fost proiectat într-un stâlp de pe marginea drumului. Andrei s-a stins din viață la scurt timp după accident.

Astăzi, tânărul a fost condus pe ultimul drum într-o mare de lacrimi. Andrei a fost înmormântat cu onoruri miliare și un convoi de motocicliști.

Citește și: A ascuns cadavrul tatălui într-un congelator timp de 4 ani și i-a încasat banii. Cum a ieșit totul la iveală

Andrei a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare și în sunetul motocicletelor

Andrei era soldat gradat profesionist la B300. Cea care l-a accidentat mortal și cu care în trecut a avut o relație era și colega lui. Pe lângă profesia în comun, aceștia aveau drept pasiune și sportul, cei doi fiin antrenori de fitness în timpul liber. 

Andrei a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare.

Sicriul a fost purtat pe brațe de militari, iar în fața bisericii, Andrei a fost așteptat de mai mulți motocicliști. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Angajat al guvernului filmat în ipostaze intime la birou. Incidentul a dus la măsuri fără precedent într-o țară africană- antena3.ro

Citeste si: O femeie din Constanța va primi 50.000 € după ce a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân- wowbiz.ro

Durerea și-a spus cuvântul la înmormântare tânărului, care s-a stins prea devreme.

Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei

[Sursa foto: Capturi observatornews.ro]

Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei

[Sursa foto: Capturi observatornews.ro]

Citește și: VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un biberon

Andrei

[Sursa foto: Facebook Andrei Tăbăcaru]

Pe rețelele sociale, curg mesajele de condoleanțe în amintirea tânărului.

"Astăzi si cerul e trist! Așa este și în sufletul nostru! Drum lin spre cer, Andrei"

"Copil, frate, prieten si motociclist, te-ai stins prea repede de printre noi. Te plangem cu durere in suflet si vei ramane vesnic in sufletele noastre! Dumnezeu sa te odihneasca si drum lin catre ceruri fratiorul meu!"

Cazul morții lui Andrei a fost preluat de Parchetul Militar, care continuă cercetările.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si