Imagini șocante pe A3! Un șofer de 57 de ani din Prahova, filmat în timp ce merge pe contrasens. Ce s-a întâmplat apoi cu bărbatul

Pericol pe autostrada A3: șofer din Prahova, filmat în timp ce circula pe contrasens

Un șofer din Breaza a fost prins pe contrasens pe A3 București – Ploiești.

Imagini șocante surprinse pe A3 București – Ploiești! Un șofer în vârstă de 57 de ani, din județul Prahova, a fost susprins în timp ce circula pe contrasens și a rămas fără permis de conducere. Bărbatul a reușit în ultimul moment să frâneze și să evite impactul cu autoturismele care se deplasau regulamentar.

Imagini șocante pe A3! Un șofer de 57 de ani din Prahova, filmat în timp ce merge pe contrasen

Incidentul a devenit cunoscut după ce imaginile au fost distribuite pe Facebook, iar Poliția Română s-a autosesizat. „Mulți dintre noi l-am văzut deja pe respectivul conducător auto în mediul online. Vă imaginați cam care a fost reacția celor care circulau prin ceață și s-au trezit cu o mașină venind din față. Pe autostradă. Conducătorul a fost sancționat și a rămas fără permis.

Îi felicităm pe cei care au fost acolo și au adaptat viteza la condițiile de drum, reușind astfel să evite, la propriu, un dezastru! Conduceți cu multă atenție!”,
a transmis Poliția Română.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, autorul a fost identificat ca fiind un bărbat din orașul Breaza, județul Prahova.  „Având în vedere apariţia în spaţiul public a unui clip video, la data de 21 noiembrie 2025, care surprinde, pe autostrada A3 Bucureşti- Ploieşti, un autoturism care rula pe contrasens, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au demarat verificări.

Astfel, a fost identificat şi sancţionat un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în oraşul Breaza, judeţul Prahova”, a mai transmis Poliţia Română.

Pe lângă amendă, considerată usturătoare, șoferului i-a fost reținut permisul de conducere, fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. Astfel de incidente sunt tot mai frecvente pe autostrăzile din România. În primăvară, o femeie de 80 de ani ar fi încurcat intrarea pe drumul de mare viteză și a condus mai mulți kilometri pe contrasens pe autostradă.

Și atunci, polițiștii au intervenit după ce imaginile au fost surprinse de un șofer care circula regulamentar.

Citește și: Cine este tânărul de 37 de ani care a murit într-un grav accident. A fost consilier în Parlamentul României


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri