VIDEO În ce localități din România ar fi fost văzută pantera neagră care ar fi dispărut din Bulgaria: După Giurgiu, alerta s-a dat și în județul Teleorman

După ce primul semnal a fost primit în județul Giurgiu, zvonurile privind apariția animalului s-au extins rapid, iar acum, autoritățile din județul Teleorman sunt în alertă.

Pantera neagră, care a fost văzută pentru prima dată în orașul Ruse din Bulgaria, a fost căutată intens pe platoul Șumen și într-o localitate bulgară unde un șofer a susținut că a văzut-o trecând pe lângă mașina sa. Cu toate acestea, până acum, autoritățile bulgare nu au găsit urme ale animalului, iar căutările zilnice nu au adus niciun rezultat concret.

Primul semnal în România, la Giurgiu

În data de 29 iunie, în jurul orei 15:55, Poliția Giurgiu a primit un apel de la un bărbat care a observat urme lăsate de un animal sălbatic, pe care îl bănuia a fi pantera evadată din Bulgaria. Incidentul a fost raportat în localitatea Puieni, situată în apropierea municipiului Giurgiu, iar autoritățile au început imediat să investigheze zona. Totuși, până în prezent, nu au fost găsite dovezi clare pentru a confirma prezența panterei în acea zonă.

Mai târziu, în noaptea de duminică spre luni, un alt apel a fost înregistrat în care se semnala prezența panterei în zona Istru, tot în județul Giurgiu. De această dată, apelul a fost direcționat către Jandarmeria Județeană Giurgiu, care a efectuat verificări, dar nu a găsit urme clare sau vreo dovadă a prezenței animalului.

„Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat faptul că animalul descris de apelant nu se afla în zonă.

Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii”, se precizează în comunicatul transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu.

Citește și: VIDEO Pantera neagră bântuie sudul țării. Localnicii au chemat jandarmii

Pantera ar fi ajuns în Teleorman

Pantera pare să fi reușit să treacă fluviul Dunărea și să ajungă în județul Teleorman, unde telenovela felinei a continuat cu un nou „episod”.

În noaptea de marți, autoritățile române au primit un apel care raporta prezența unui animal mare, care ar putea fi chiar pantera căutată de zile bune. În această ocazie, un cuplu de tineri din comuna Năsturelu, județul Teleorman, susține că ar fi văzut felina pe care o văzuseră anterior într-un videoclip viral pe TikTok, distribuit masiv în Bulgaria.

Imaginile filmate de tineri au fost transmise autorităților, iar jandarmii din Teleorman au fost direcționați la fața locului pentru a verifica informațiile.

Cu toate acestea, nu au reușit să găsească animalul. Jandarmii au rămas în zona Năsturelu până la ora 9 dimineața, însă nu au descoperit urme sau semne care să ateste prezența panterei.

Citește și: Ce ar putea fi, de fapt, pantera neagră căutată în Bulgaria și în România. Autoritățile vecine au oprit căutările

Autoritățile din Teleorman spun că nu se poate confirma dacă imaginile filmate în județul Teleorman aparțin într-adevăr panterei din Bulgaria.

Verificările sunt în continuare în desfășurare.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri