În Maramureș există un lac ce nu a înghețat niciodată. Legenda spune că un fulger a făcut ca apa caldă să iasă din stâncă

În Maramureș există un lac ce nu a înghețat niciodată. Legenda spune că un fulger a făcut ca apa caldă să iasă din stâncă. Iată despre ce lac este vorba!

La poalele Munților Maramureșului, în localitatea Petrova, există un fenomen natural uimitor, care de-a lungul decadelor a stârnit admirația și curiozitatea localnicilor și vizitatorilor deopotrivă. Lacul Răstoacă, așezat pe cursul râului cu același nume, nu îngheață niciodată, indiferent de cât de frig sau de zăpadă este în zonă. Este un loc aparte, despre care localnicii povestesc cu mândrie și respect, creându-se în jurul său o legendă fascinantă,, scrie adevarul.ro.

Legenda fulgerului

Se spune că în urmă cu sute de ani, un trăsnet puternic a lovit muntele din apropiere, iar dintr-o dată apa a început să țâșnească din stâncă, formându-se lacul. „Ştiu povestea de când eram copil. Bunicul spunea ceva de un fulger nemaivăzut, foarte puternic, care a lovit muntele nostru şi de cum a ţâşnit apoi apa din stâncă", își amintește Vasile Petrovan, un localnic în vârstă de 81 de ani.

Această poveste a fost transmisă din generație în generație, iar astăzi este o parte importantă din folclorul local al satului Petrova.

Conform acestei legende, fulgerul nu a fost doar un fenomen natural, ci un semn divin, care a lăsat în urmă un lac miraculos, a cărui apă rămâne constantă, chiar și în cele mai riguroase ierni maramureșene. De-a lungul anilor, localnicii au ajuns să creadă că apa lacului este binecuvântată și protejată de forțe superioare.

Lacul Răstoacă

Lacul Răstoacă

(sursa foto: PixaBay)

Citește și: Locul din România unde iernile sunt ca în povești: Până acolo faci 3-4 ore cu mașina din București!

Fenomenul științific

Cu toate că legenda este frumoasă și fascinantă, fenomenul lacului Răstoacă are și o explicație științifică. Geologul Dumitru Istvan a cercetat fenomenul îndeaproape și a ajuns la concluzia că izvorul de apă al lacului provine de la o adâncime mare, de peste 200 de metri, și că apa nu are suficient timp să se răcească pe parcursul drumului său până la suprafață.

Astfel, temperatura apei rămâne constantă, aproximativ 10°C, indiferent de sezon. „Este un fenomen rar întâlnit în România. Apa curge continuu, iar lacul a fost creat natural prin acumularea acesteia, fără a fi afectat de temperaturile extrem de scăzute din sezonul rece”, explică geologul Istvan.

De asemenea, o posibilă cauză a acestei minuni ar putea fi și existența unui depozit de uraniu în apropiere, un factor ce ar putea influența temperatura apei.

Cu toate acestea, apa nu este contaminată și este considerată pură și potabilă. „Apa asta-i cea mai curată şi o beau de când mă ştiu", spune Vasile Petrovan. „Apă mai bună decât cea de la izvorul Răstoacă nu există nicăieri în lume", adaugă și George Rațiu, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, care, la rândul său, confirmă calitatea excepțională a apei.

Citește și: În Maramureș încă mai trăiește un animal rar: Este un maestru al camuflajului și poate auzi zgomote de la o distanță de 75 de metri

Potențial turistic neexploatat

În ciuda minunatei sale unicitați, lacul Răstoacă nu a fost încă valorificat din punct de vedere turistic. Cu toate acestea, primarul comunei Petrova, Ion Petrovai, își exprimă intenția de a include localitatea într-un circuit turistic mai amplu. „S-ar putea amenaja un loc de agrement, precum și un mic sat pescăresc”, spune primarul. Planurile mai includ construirea unui motel și a unui restaurant în stil autentic maramureșean, realizate exclusiv din lemn și piatră.

Cu toate acestea, din cauza dificultăților economice, aceste proiecte nu au fost încă puse în practică, dar primarul este hotărât să ducă aceste idei mai departe, în viitorul apropiat.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...