Avansul rapid al noilor tehnologii va obliga companiile din toate domeniile sa devina, in viitor, companii de tehnologie pentru a putea ramane competitive si pentru a putea atrage angajati, in contextul unui deficit tot mai mare de angajati, iar somajul va disparea in viitor, pe masura ce batalia dintre companii va deveni tot mai dura, a declarat joi directorul general al retailerului online eMag, Iulian Stanciu, in cadrul unui summit organizat de fundatia Romanian Business Leaders (RBL).
Marile companii din tehnologie reusesc sa-si imbunatateasca continuu procesele interne prin culegerea de date furnizate de clienti. in viitor, toate companiile vor fi obligate sa adopte acest model de dezvoltare daca vor sa ramana competitive si sa atraga angajati, considera omul de afaceri.
”Exista temeri ca nu vom avea suficienti oameni in viitori. Companiile se vor bate pe oameni, vor castiga doar cele care vor oferi productivitate mai buna. Acest trend vine foarte repede. Nu va mai exista somaj, doar batalia dintre companii”, a afirmat Stanciu, scrie news.ro.
Deficitul de angajati se va accentua in viitor si in contextul provocarilor demografice.
Totodata, milioane de romani apti de munca au ales sa plece in tarile occidentale in ultimii ani, in conditiile in care salariile sunt de cateva ori mai mari decat in Romania.
Mai multi antreprenori au avertizat in ultimii doi ani, pe fondul cresterii economice, ca problema gasirii de angajati calificati a devenit tot mai acuta.
Potrivit unui studiu efectuat recent de compania de cercetare in domeniul resurselor umane ManpowerGroup, doar doua tari din lume- Japonia si Taiwan- au dificultati mai mari decat Romania in ceea ce priveste deficitul de angajati talentati, 72% dintre firmele de pe piata locala avand aceasta problema.