Inca un roman a fost ranit in atentatul de la Barcelona. Bilantul ranitilor a ajuns la peste 100, printre care 3 romani
Un sofer a intrat intentionat in multime joi, in zona cea mai intens frecventata de turisti din Barcelona, Rambla, provocand moartea a 13 persoane si peste 100 de raniti, dintre care 3 romani. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic. Cateva ore mai tarziu, un nou atac, cu acelasi mod de operare, a avut loc la Cambrils, la 120 de kilometri sud de Barcelona si s-a soldat cu moartea a cinci persoane, ucise de politia catalana, relateaza AFP, care prezinta ce se stie in prezent despre situatie.
Autoritatile spaniole au informat in aceasta dimineata Consulatul General al Romaniei la Barcelona ca printre persoanele ranite in urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificata o a treia victima de cetatenie romana.
Mentionam ca, in contextul operatiunilor antiteroriste aflate in desfasurare, circulatia in regiune si accesul in unitatile publice este momentan restrictionat de catre autoritati.