Incendiul a izbucnit în această dimineață, în jurul orei locale 10, în clădirea Banque de France, iar fumul putea fi observat de la distanță. Pompierii care au ajuns la fața locului au scpus că incendiul este unul „violent”. Bulevardul Duclaux, dintre Chamalières și Clermont-Ferrand, a fost închis.
Citeste si: În cazul blocului din Constanța care a luat foc, locatarii nu se pot întoarce nici acum la casele lor
Care au fost măsurile luate de autorități?
Prefectul, Philippe Chopin, a ajuns la fața locului. Centrul operațional depertamental (COD), instrument de gestionare al crizelor, a fost activat la prefectura Puy-de-Dôme.
Prefectura a solicitat localnicilor să stea în locuințe și să nu deschidă geamurile, din cauza degajărilor de fum. La locul incendiului au ajuns 59 de pompieri, iar ulterior numărul a ajuns la 70 de pompieri.
Citeste si: VIDEO| Craiovenii sunt intoxicați cu cenușă. Protest în fața termocentralei
34 de persoane rănite
24 de autospeciale au fost folosite, inclusiv două scări pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11:50 și au fost înregistrate 34 de persoane care prezintă răni ușoare, dintre care 10 persoane evacuate. Printre acestea se aflau și doi pompieri.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Copiii care au îngrozit Franţa. Autorităţile franceze sunt în alertă maximă după atrocităţile săvârșite de doi băieți de 14 și 15 ani- antena3.ro
Citeste si: Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”- wowbiz.ro
Citeste si: O suprafață de 40 de hectare acoperită cu vegetație a fost cuprinsă de un incendiu violent
Doi minori, de trei și patru ani, au fost salvați dintr-un incendiu. Copiii au suferit arsuri de gradul doi
Doi copii de trei şi patru ani au fost salvaţi dintr-un incendiu, la Iași. Ambii au suferit arsuri de gradul doi pe faţă şi membre, fiind transportaţi la spital.
O adolescentă de 14 ani a ajuns cu arsuri la faţă.
Autoritățile au salvat, miercuri, doi minori de trei și patru ani din județul Iași. Ei au fost scoși dintr-un incendiu care le-a cuprins locuinţa.
Ambii au suferit arsuri de gradul doi pe faţă şi membre, fiind transportaţi la spital. De asemenea, o adolescentă de 14 ani a suferit cu arsuri la faţă, dar este în afara pericolului.
Citeste si: Incendiu de proporții la un parc de dezmembrări auto din Neamț
Ce au transmis autoritățile
„Până la sosirea forţelor de intervenţie doi copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani, au fost salvaţi de către localnici. Aceştia sunt conştienţi, au arsuri de grd II la nivelul feţei, toracelui şi membrelor superioare şi inferioare. Au fost preluaţi de către echipajele medicale şi vor fi transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf.
Maria" Iaşi”, a transmis ISU Iaşi.
Citeste si: Incendiu la Spitalul din Suceava. Filmul evacuării