Două persoane, frate și soră, au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din județul Neamț. Casa în care se aflau cei doi s-a prăbușit din cauza unor butelii care au explodat.
Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Buhonca din comuna Doljești.
Incendiu devastator produs de la o lumânare: Doi frați au murit; casa s-a prăbușit
Pompierii care au ajuns la fața locului au constatat că incendiul cuprinsese î ntreaga locuință și exista posibilitatea propagării la o locuință învecinată aflată la o distanță de aproximativ 5 metri.
În interiorul locuinței se aflau două persoane care au murit. Casa s-a prăbușit după ce buteliile din interior au explodat.
Ce au declarat cei de la ISU Neamț
„Două din cele trei butelii ce se aflau în interiorul locuinței au explodat până la sosirea forțelor de intervenție, producând prăbușirea tavanului.
Intervenția a durat aproximativ patru ore, iar pompierii au stabilit că focul a fost provocat de o lumânare.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.