Incendiu la o fabrica de mezeluri din judetul Alba, fara sa existe persoane ranite
Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o fabrica de mezeluri din comuna Ciugud, judetul Alba, fara sa existe persoane ranite, interventia pompierilor fiind dificila din cauza temperaturilor foarte ridicate si a fumului dens.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, arderea este generalizata, fiind afectati aproximativ 1.600 metri patrati, iar pâna in acest moment nu sunt inregistrate victime.
La fata locului au ajuns cinci autospeciale de stingere si un echipaj de prim ajutor SMURD, insa interventia pompierilor este deosebit de dificila, din cauza temperaturilor foarte ridicate si a fumului dens.
IGSU precizeaza ca, din cauza structurii metalice a halei, exista pericolul desprinderii elementelor de constructie.
Sursa: News.ro


