Incendiu uriaș la o mănăstire din județul Constanța! Pompierii au intervenit de urgență!

Pompierii ISU Dobrogea intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la chiliile mănăstirii Cloșca din nordul județului Constanța. Cauza probabilă ar fi centrala termică incorect protejată.

Author: Stirile Kanal D miercuri 12 decembrie 2018 , 10:48

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Încendiul a izbucnit în jurul orei 8:00 când martorii au sunat la 112 sesizând că ard chiliile călugărilor. La fața locului au ajuns două echipaje ale ISU Dobrogea cu 11 pompieri și două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul cuprinsese acoperișul unor chilii pe o suprafață de 150 metri pătrați, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.

Biserica și anexele din jur nu au fost afectate de incendiu. Chiliile, în care locuiau patru dintre călugări, sunt amplasate la o distanță de 150 metri de biserica mănăstirii, a explicat, pentru EVZ, primarul comunei Horia, Gigel Sava. El spune că centrala termică pe lemne nu era protejată corespunzător. Incendiul a fost lichidat după aproape două ore. Cauzele sunt în curs de stabilire.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Compensarea facturilor la energie şi plafonarea preţurilor, adoptate de Parlament. Cum... Compensarea facturilor la energie şi plafonarea preţurilor, adoptate de Parlament. Cum se aplică și cum se vor calcula facturile
spotmedia.ro
Dan Jurcan, director IRES: Ce am descoperit noi este că obligativitatea (culmea!) este... Dan Jurcan, director IRES: Ce am descoperit noi este că obligativitatea (culmea!) este cea care i-ar motiva pe reticenți să meargă să se vaccineze
spotmedia.ro
După 150 de ani, în sfârșit a fost văzută! Prima fotografie cu o specie imensă în... După 150 de ani, în sfârșit a fost văzută! Prima fotografie cu o specie imensă în sălbăticie
b1.ro
Care este motivul pentru care Patrizia Paglieri se îmbracă mereu în negru la Asia... Care este motivul pentru care Patrizia Paglieri se îmbracă mereu în negru la Asia Express, de la Antena 1
infoactual.ro
Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE
infoactual.ro
Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se... Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului
evz.ro
Bomba zilei vine de la Pfizer. Toți românii trebuie să afle adevărul. „Este definitiv” Bomba zilei vine de la Pfizer. Toți românii trebuie să afle adevărul. „Este definitiv”
doctorulzilei.ro
Medicii infecționiști analizează posibilitatea apariției unei noi mutații, derivată din... Medicii infecționiști analizează posibilitatea apariției unei noi mutații, derivată din varianta Delta
romaniatv.net
Şocul dimineţii, primarul PSD a fost călcat de tramvai în Bucureşti Şocul dimineţii, primarul PSD a fost călcat de tramvai în Bucureşti
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si