Incertitudini, bucurii neîmpărtășite dar și speranță, în această seară, de la ora 19:00, în “Dragoste și speranță”, la Kanal D2

Telespectatorii vor afla astăzi, prin intermediul noului episod din serialul “Dragoste și speranță”, difuzat de la ora 19:00, la Kanal D2, cum va evolua relația dintre Handan și Kuzey, acum că femeia urmează să îi dea marea veste logodnicului său, dar și ce situații dificile va avea de înfruntat frumoasa Zeynep.

Iată că uneltirile lui Melis, în ceea ce privește îndepărtarea lui Zeynep din viața familiei, nu au dat roade iar acum, tânăra urmează a fi pusă în față unui fapt, de care se temea cel mai tare.

Citește și: Hitul verii? Emy Alupei lansează noua piesă „Rihanna”

Drama nu întârzie să apară în sufletul lui Melis care, îndrăgostită de Ege, va trebui să facă față realității și să accepte o situație care îi va provoca multă suferință.

O întâmplare face însă ca Zeynep să afle că <unchiul> Bulent nu ar permite relația ei cu Ege.

Incertitudini, bucurii neîmpărtășite dar și speranță, în această seară, de la ora 19:00, în “Dragoste și speranță”, la Kanal D2

Tot în această seară, fanii serialului ”Dragoste și speranță” o vor regăsi pe Handan în culmea fericirii, de când aceasta a aflat că poartă în pântec copilul lui Kuzey.

Citește și: Holy Molly si Carine, dezvaluiri in matinalul “Dimineata pe doi cu Greeg si Cernat”, difuzat pe Kanal D2 si Radio Impuls

Fară să stea pe gânduri, Handan și face totul pentru că întreaga situație să îi fie favorabilă și să grăbească căsătoria cu logodnicul său. Când Nanciye află despre sarcina lui Handan va avea o reacție neașteptată.

Elif, în schimb, suferă în tăcere, știind că l-a pierdut definitive pe Kuzey.

Cum va reacționa Kuzey la vestea că urmează să devină tată și cum va evolua relația dintre Zeynep și Ege, atunci când vor afla că familiile lor nu doresc să fie împreună, veți putea afla chiar în această seară, într-un nou episod din “Dragoste și speranță”, de la ora 19:00, numai la Kanal D2.

 

Citește și: Yamato Zaharia despre viața în ringul și în afara acestuia, la “Detectorul de minciuni”, emisiune difuzata duminică, la Kanal D2: “Când văd luptători la TV, cei de acasă se așteaptă să fim milionari. Nu este așa!”


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri