Incident cutremurător la o grădină zoologică! Un bărbat a fost ucis de aproape 40 de crocodili

Incident cutremurător la o grădină zoologică! Un bărbat a fost ucis de aproape 40 de crocodili

(Sursa foto: istock.com)

Un bărbat din Cambodgia a fost devorat de aproximativ 40 de crocodili dintr-o crescătorie, după ce a fost târât de una dintre reptile în cușcă, au transmis reprezentanții poliției locale, conform jurnaliștilor de la AFP.

Victima în vârstă de 72 de ani, încerca să scoată una dintre reptile din cușca sa. În acel moment, crocodilul l-a tras pe bărbat înăuntru apucându-l de băţul pe care îl avea asupra sa. Ceilalți 40 de crocodili l-au atacat apoi şi i-au sfâşiat întregul corp.

"În timp ce încerca să scoată un crocodil dintr-o cuşcă dedicată depunerii ouălor, crocodilul i-a atacat băţul, făcându-l pe bărbat să cadă în incintă", a declarat Mey Savry, şeful poliţiei din Siem Reap.  

Citește și: Un copil de 6 ani, înhățat de un leu la grădina zoologică

"Alţi crocodili s-au năpustit apoi asupra lui până când a murit", a mai precizat acesta, menționând că resturi ale trupului bărbatului de 7 de ani au fost găsite acoperite de muşcături.

Potrivit declarațiilor lui Mey Savry, în anul 2019, o fetiță în vârstă de doi ani a fost atacată și devorată de mai mulți crocodili dintr-o crescătorie de reptile din zona Siem Reap din nord-vestul Cambodgiei. Această zonă este cunoscută ca poartă de acces către complexul de temple Angkor și a fost martora deschiderii mai multor crescătorii de reptile.

Doliu la grădina zoologică din Pakistan, acolo unde un elefant a murit la vârsta de 17 ani

O veste tristă a venit din grădina zoologică Karachi din Pakistan, unde un elefant în vârstă de 17 ani s-a stins din viață. Acest eveniment aduce din nou în atenția publicului critici dure la adresa grădinilor zoologice din această țară, în special în ceea ce privește tratamentul animalelor.

Noor Jehan, un elefant care se afla în captivitate la grădina zoologică Karachi din Pakistan s-a stins din viață la doar 17 ani, în ciuda eforturilor depuse de îngrijitori pentru a-l trata, au transmis oficialii, potrivit Reuters.

Moartea animalului readuce în atenție criticile la adresa grădinilor zoologice, cu privire la tratamentul animalelor. Elefantul care se afla în stare foarte gravă, a căzut într-un iaz luna aceasta și nu a putut să se ridice fără ajutor.

Citește și: Scene șocante: un bărbat a ținut zeci de animale și păsări fără hrană

„După ce s-a luptat timp de 9 zile, femela elefant a cedat și starea a devenit critică.

Ea a stat prea mult timp întinsă pe pământ- o situație care pune în pericol viața elefanților”, a afirmat Four Paws, o organizație internațională pentru protecția animalelor care a consiliat medicii veterinari locali și internaționali cu privire la tratamentul elefantului.

Amir Khalil, un medic veterinar al organizației Four Paws, a afirmat că este  „sfâșietor faptul că a trebuit să moară la doar 17 ani, când ar fi putut avea mulți alți ani”. 

Noor Jehan era un exemplar de elefant african, a cărui durată medie de viață este de 60 până la 70 de ani.

Citește și: O femeie a fost lovită puternic de un elefant pe care l-a păcălit că îi oferă o banană


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri