Incident pe Aeroportul Băneasa! Un avion de școală, la un pas de prăbușire la aterizare. Două zboruri, redirecționate

Incident pe Aeroportul Băneasa

Un avion al Școlii Superioare de Aviație Civilă implicat într-un incident la aterizare pe Aeroportul Băneasa.

O aeronavă de mici dimensiuni a Școlii Superioare de Aviație Civilă a fost implicată, vineri dimineață, într-un incident pe Aeroportul București Băneasa „Aurel Vlaicu”. În timpul aterizării, avionul a depășit pista și a ajuns în zona înierbată a aeroportului.

Incident pe Aeroportul Băneasa! Un avion de școală, la un pas de prăbușire la aterizare

La bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite.

„În cursul dimineţii de vineri, 31 octombrie, o aeronavă de mici dimensiuni aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă a depăşit la aterizare pista Aeroportului Bucureşti Băneasa ‘Aurel Vlaicu’ şi a intrat în zona înierbată. Aterizarea a avut loc la ora 08.28, iar la bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite”, a transmis compania.

După incident, aeronava a fost tractată spre pozițiile de parcare ale Școlii Superioare de Aviație Civilă, iar pentru siguranţa operaţiunilor aeriene, pista a fost închisă, până la eliberarea zonei.

Ulterior, pista Aeroportului Băneasa a fost redeschisă și a redevenit operațională la ora 09:25, la mai puțin de o oră după incident.

Două zboruri, redirecționate temporar

În timpul suspendării activității de pe pista Aeroportului Băneasa, două zboruri care urmau să aterizeze acolo au fost redirecționate pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. „Cursele care erau programate să aterizeze pe Aeroportul Băneasa, au fost redirecţionate pe Aeroportul Henri Coandă”, a

anunțat CNAB.

Incidentul este anchetat de autoritățile competente, a transmis Compania Națională Aeroporturi București. Reprezentanții Școlii Superioare de Aviație Civilă nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare despre cauzele care ar fi putut duce la depășirea pistei.

Citește și: Jaf cu explozibili la o rafinărie de aur din Lyon, la scurt timp după atacul de la Muzeul Luvru. Ce au făcut suspecții după explozie


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri