1 din 3 | Tragedie în Gorj. Un băiat de opt ani a fost primul care s-a înecat în râu, după care bunicul şi mama acestuia au murit încercând să îl salveze.
2 din 3 | Trei persoane au murit înecate în râul Motru
3 din 3 | La locul incidentului au fost trimise două ambarcaţiuni, un echipaj SMURD, precum şi două echipaje SAJ
Un grav incident a avut loc joi seara, 29 iulie 2021, în Gorj. Un copil de opt ani, mama sa şi bunicul au murit după ce s-au înecat în râul Motru. Primele informaţii arată că băiatul s-ar fi înecat primul, iar mama acestuia şi bunicul lui au încercat să îl salveze.
Trei persoane au murit înecate în râul Motru
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au anunţat că au fost solicitaţi să intervină, joi seară, la Miculeşti, în zona Dealul Viilor, în comuna Cătunele, unde trei persoane s-au înecat în râul Motru.
„Am fost anuntați că sunt trei persoane înecate în râul Motru. La fața locului au fost direcționate două ambarcațiuni, un echipaj SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Gorj.
La locul incidentului au fost trimise două ambarcaţiuni, un echipaj SMURD, precum şi două echipaje SAJ.
"Primele echipaje sosite la faţa locului au fost echipajul SMURD şi un echipaj SAJ care au constatat că două persoane fuseseră scoase de către localnici, în stare de inconştienţă(...)
Ulterior, echipajele de intervenţie au găsit şi a treia persoană în apele râului, o femeie, în vârstă de aproximativ 29 de ani, aflată şi ea în stare de inconştienţă. Din păcate manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat, iar cele trei persoane au fost declarate decedate.
Citeste si: VIDEO| O jurnalistă din Arad a fost găsită moartă în râul Mureș. Avea depresie și consuma droguri
Copilul de 8 ani a fost primul care s-a înecat
Din primele informații a reieșit faptul că cele trei persoane care și-au pierdut joi seara viața în râul Motru sunt rude. Este vorba despre un băiat de aproximativ opt ani, care a fost primul care s-a înecat, în timp ce bunicul şi mama acestuia, în vârstă de circa 80, respectiv 29 de ani, au murit încercând să îl salveze.