Încrederea în vaccinare rămâne la un nivel scăzut în Europa, dar înregistrează totuşi o tendinţă de creştere uşoară, estimează oamenii de ştiinţă britanici, care au subliniat importanţa realizării acestui tip de sondaje din perspectiva unui viitor vaccin împotriva COVID-19.
"Odată cu bolile emergente precum COVID-19, este vital să supraveghem cu regularitate starea opiniei publice pentru a identifica rapid ţările şi grupurile în care încrederea se erodează", a declarat autoarea principală a acestui studiu de o amploare inedită, Heidi Larson, profesoară la London School of Hygiene and Tropical Medicine.
Acest lucru va permite identificarea "locurilor în care trebuie acţionat pentru restabilirea încrederii, pentru ca un maximum de oameni să poată să beneficieze de noi vaccinuri care vor salva vieţi", a continuat ea, citată într-un comunicat apărut în revista medicală The Lancet, care a publicat vineri acest studiu, scrie
Citeste si: Record de cazuri noi de COVID-19 în Franţa. Guvernul pregăteşte noi restricţii
Cercetătorii au analizat aproape 300 de anchete naţionale realizate peste tot în lume între 2015 şi 2019, completându-le cu noi elemente şi cu modelare computerizată.
În total, studiile au grupat răspunsurile oferite de aproape 300.000 de adulţi despre" importanţa, siguranţa şi eficienţa vaccinurilor".
Încrederea în siguranţa vaccinurilor a crescut în mai multe ţări
În Europa, "încrederea în siguranţa vaccinurilor a crescut în mai multe ţări, precum Finlanda, Franţa, Italia, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii", au precizat autorii cercetării.
În Franţa, unde sentimentul de neîncredere în vaccinuri a fost deosebit de puternic în ultimii ani, 30% dintre persoanele interogate într-un sondaj din decembrie 2019 considerau că vaccinurile sunt sigure, comparativ cu 22% într-un sondaj din noiembrie 2018.
Citeste si: Alexandru Rafila: "Ultimele două luni din an vor fi critice"
În Marea Britanie, încrederea în siguranţa vaccinurilor a crescut de la 47% la 52% între mai 2018 şi noiembrie 2019.
Mecanismul invers a fost observat în Polonia, unde rata de încredere a scăzut de la 64% în noiembrie 2018 la 53% în decembrie 2019, fapt care ilustrează "impactul crescător al unei mişcări locale antivaccinare foarte bine organizate".
Citeste si: Abuzul de dezinfectanți, periculos pentru elevi! "Copilul poate ajunge în comă alcoolică..."
Studiul a ţintit totodată şase ţări în care neîncrederea în vaccinuri a crescut considerabil după 2015: Afganistan, Azerbaidjan, Indonezia, Nigeria, Pakistan şi Serbia. Cercetătorii văd în acest fenomen "o tendinţă îngrijorătoare", care s-a înrădăcinat în "instabilitatea politică" şi în "extremismul religios".
Heidi Larson a evidenţiat şi aspectul dezinformării: "O scădere importantă a acoperirii vaccinale coincide adeseori cu temeri nefondate legate de siguranţa vaccinurilor, ceea ce seamănă dubii şi neîncredere".
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.