INCULPAȚII acuzați de evaziune fiscală scapă de URMĂRIREA PENALĂ. Cum e posibil. Comisia juridică din Camera Deputaților a votat amendamentul
Comisia juridică din Camera Deputaților a votat marți un amendament la Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia, dacă unul dintre inculpații acuzați pentru aceeași evaziune fiscală achită prejudiciul integral, plus 20%, toți cei acuzați scapă de urmărirea penală.

In articol:
"Dispozițiile art.10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaților care au săvârșit împreună una dintre faptele prevăzute de art.8 și art.9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceștia"
Proiectul de lege, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, a fost întors de la plen pentru un raport suplimentar, și va fi cel mai probabil votat miercuri de plenul Camerei Deputaților.
Inculpații acuzați de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral
În luna octombrie, deputații juriști au votat ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să scape de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral, la care se adaugă 20% din suma datorată, prevedere de care se poate beneficia o singură dată.
Ce amendamente au fost aduse atunci:
Citeste si: „Nu este ok” Toți au observat asta în ultimele imagini postate de Gina Matache și fostul ginere- wowbiz.ro
"În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală."
"În cazul aceloraşi infracţiuni de evaziune fiscală, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale."
"În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalizările, instanţa poate dispune o singură dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere".
"În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare."

