Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan cere autorităţilor să permită preoţilor să ofere credincioşilor lumină de Paşte, explicând că aşa cum un curier livrează alimente la domiciliu şi un preot sau voluntar pot oferi pâine sfinţită sau să aprindă o lumânare.
Înaltul prelat le cere autorităţilor să permită ca oamenii să primească “măcar o mică mângâiere“, respectiv o pâine sfinţită şi o lumânare apinsă, respectându-se cu stricteţe măsurile de siguranţă.
“Este o situaţie grea pentru Ţară şi pentru Biserică. Am înţeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare şi, aşa cum se cuvine, cu rugăciune, post şi pocăinţă. Ne-am alăturat apelurilor autorităţilor şi am îndemnat credincioşii să respecte cu maximă stricteţe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioşii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanţarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulţi credincioşi nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtăşească în acest post“, se arată în mesajul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan.
Citeste si: Românul mort la cules de sparanghel în Germania avea coronavirus
Înaltul prelat precizează că “acum când când se apropie Sfintele Paşti, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, cerem să se permită a oferi creştinilor măcar o mică mângâiere: o pâine sfinţită şi o lumânare aprinsă, în condiţii de respectare cu stricteţe a măsurilor luate în aceste vremuri de epidemie“.
“Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete şi ajutoare celor aflaţi în nevoie.
În finalul mesajului, mitropolitul Moldovei şI Bucovinei transmite că “ne rugăm Domnului să binecuvinteze pe toţi, să le dăruiască sănătate şi înţelepciune şi să nu li se ştirbească din bucuria Învierii“.
“Noi le vom purta pe toate aşa cum ne sunt rânduite. Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?“, mai spune mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan.